Mersul de-a busilea: Cand incepe bebe sa mearga de-a busilea?
Marturisesc ca pentru mine cu Iris asta a fost cea mai mare frica: sa vezi ca n-o sa mearga de-a busilea, ca nici eu n-am mers. Da, exista bebelusi care nu merg de-a busilea, sar etapa asta pur si simplu.
Incep insa sa cred ca nu-s multi si ca de fapt nu prea sunt lasati sa mearga de-a busilea, cum suspectez ca nici eu nu am fost. Uite de la cate luni merge bebe de-a busilea in mod obisnuit si de ce e foarte important ca aceasta etapa sa aiba loc.
Cand merge bebe de-a busilea
Incepand cu varsta de 6 luni, cam de cand si stau in fundulet, bebelusii isi fac curaj sa plece de-a busilea. Insa nu toti o vor face in acelasi ritm, nu toti vor urma acelasi sablon, iar rabdarea parintilor e cheia unui mers de-a busilea cat mai corect.
Desi pentru noi pare ceva gen floare la ureche, pentru bebelusi mersul de-a busilea e treaba complicata. In primul rand, muschii de pe spate, gat, umeri si maini trebuie sa fie suficient de puternici incat sa ii sustina greutatea bebelusului, dar si sa il ajute sa ramana in echilibru in timp ce isi exploreaza noile capacitati.
In al doilea rand, mersul de-a busilea tine foarte mult de coordonarea ochi-mana-picior, pentru ca bebelusul tinteste un punct in care doreste sa ajunga, apoi trebuie sa isi coordoneze mainile si picioarele in asa fel incat sa inceapa deplasarea.
Toate astea par usoare, pentru noi care am facut o rutina din astfel de miscari. Cand le faci pentru prima oara insa, nu e la fel de usor.
Cum incep bebelusii mersul de-a busilea
Daca intrebi in orice directie, majoritatea oamenilor iti vor spune ca cel mai usor mod de a ajuta bebelusul sa mearga de-a busilea este sa ii oferi cat mai multe oportunitati sa se joace si sa stea pe burtica.
De ce? Ei bine, statul pe burtica il determina sa ridice capul si sa se ridice in maini, aceste doua miscari antrenand exact muschii despre care era vorba mai sus.
Ori pe mine, care eram disperata sa o vad macar putin mergand de-a busilea pe Iris, sfatul asta deja ma agasa. O lasasem pe burta de nenumarate ori pe zi, mi se parea ca parca nu se mai intampla odata.
In cele din urma insa, Iris a mea a inceput sa se tarasca. Literalmente se tara precum un soldat in armata.
Asta m-a descurajat si mai tare, stiind clar ca exista copii pentru care mersul de-a busilea ramane doar asta: taras pe coate. Eu fusesem unul dintre acei copii, conform povestilor auzite.
Dupa 6 luni insa, pe la vreo 7 luni si ceva, chiar, Iris a mea a inceput sa ridice si funduletul si sa stea simultan in genunchi si antebrate.
Se balanganea fata-spate ca o frunza in vant, semn ca inca nu avea stabilitatea sa plece de-a busilea, dar clar nu mai era mult pana acolo.
Acesta a fost probabil si momentul in care m-am mai relaxat eu si am realizat ca inca era timp destul sa mearga de-a busilea.
Timid a inceput sa faca primii pasi in directia asta si cam pe la 8 luni deja stapanea cu usurinta modul asta de deplasare.
Importanta mersului de-a busilea
Acum, ca incepe deja sa mearga singura cand si cand, dar si sa ia trante in mod repetat, inteleg pe deplin rolul pe care mersul de-a busilea il are in dezvoltarea copilului.
Ori de cate ori e pe punctul de a da cu fata de podea, fii-mea pune mainile ca si cand stie dintotdeauna sa faca asta.
Eu, nemergand deloc de-a busilea, toata copilaria am luat trante in fata, multe dintre ele lasand urme serioase. Sper asadar ca nu va fi si cazul ei, caci genunchii juliti sau palmele zgariate se mai repara, insa cu un nas spart e mai greu.
Premergatorul: motivul pentru care Iris ar fi putut sari etapa asta
Dupa 6 luni am facut prostia (extrem de tentanta, de altfel) de a o pune in premergator. Zic tentanta pentru ca e tare usor asa: copilul nu are acces nici la mobila, nici la alte dracii, in timp ce se poate tine bine-mersi dupa tine prin casa si sa nici nu-l auzi oracaind. E cumva perfect.
E evident, deci, ca mi-a fost tare greu sa renunt si sa zic “ok, nu o mai punem nicio clipa in premergator”, pentru ca ulterior fie stateam numai de ea, fie aveam parte de show cand nu eram in aceeasi incapere.
Cu toate astea am avut puterea sa renunt la premergator si sa las copilul sa exploreze casa de pe jos, lucru pentru care ma felicit.
Pe la 10 luni i-am luat antemergator, genul cu butoane, lumini si culori cat cuprinde, insa care n-a prezentat interes decat o luna sau doua mai tarziu, dupa ce s-a plictisit de butoane.
Update: Cu Felix am avut mult mai multa rabdare. Nu ma mai grabeam nicaieri, nu l-a tinut nimeni de manute sa mearga, nu l-a pus nimeni in vreo pozitie fortata. Totul s-a intamplat natural, iar Felix a mers de-a busilea la 6 luni, iar la 9-10 luni deja se ridica in picioare si mergea prin patut, tinandu-se de barele patutului.
Morala povestii mele: Cand merg bebelusii de-a busilea? Cand pot si cand vor, insa e de dorit sa mearga, sa nu le fie furata experienta asta si inlocuita cu un mers fortat.
Imagine de Laura Retyi de la Pixabay
