După două săptămâni libere legate (Crăciun, Revelion şi ce a mai fost liber prin preajma lor), trebuia ca pe 8 ianuarie să ne întoarcem cu toţii la ale noastre: Ei la grădiniţă, noi la munca de acasă. Însă cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, surpriză!
Au mers la grădiniţă 2 zile, au stat acasă 7
După 2-3 zile în care piticii au mers la grădiniţă în intervalul 4-5 ianuarie, ambele lor grupe s-au îmbolnăvit pe capete. Vreo 2 dintre copiii din grupă au primit diagnosticul de RSV (virus respirator sinecţial), motiv pentru care nici nu ne-am mai zbătut prea tare să aflăm ce au ai noştri. Viroza e viroză, am tratat simptomatic.
Bineînţeles, ca să fie frumos, am luat şi eu ce au adus ei acasă (ca şi când nu am avut suficiente probleme de sănătate anul trecut), motiv pentru care o săptămână întreagă am fost nevoită să muncesc cu ei prin zona, bolnavi.
Şi cum să vă zic? Erau bolnavi, dar nu suficient de bolnavi încât să facă linişte în şedinţe, să nu se mai certe pe jucării şi mai ales, nu suficient de bolnavi încât să adoarmă fără proteste la prânz, singurul interval orar când puteam şi noi lucra mai productiv.
Cum munceşti o săptămână cu copii mici acasă
Cu toate astea, am supravieţuit. Şi deloc întâmplător, a fost cea mai încărcată săptămână din ianuarie (cum altfel, când munca de peste concediu s-a acumulat?).
În perioada asta am reuşit să nu comandăm mâncare, să facem faţă la 2-3 schimbări de aşternuturi pe zi, să gătesc, să bolesc şi eu, dar cumva să şi muncesc fără să se simtă toate cele de mai sus. Cum? Cu greu. Foarte greu.
Cum ne-am descurcat cu mâncarea
În primul rând, pe partea cu mâncarea (când aveau poftă de mâncare), m-a ajutat enorm Tefal One Pot. La el le-am făcut ciorba – noroc cu stiva de zarzavaturi din congelator, că cine avea timp de tocat legume? – la el am facut mămăliguţă fără să stau să amestec întruna în ea, la el le-am făcut tocăniţă de pui.
Cu astea, am cam acoperit necesarul de mâncare pentru prânz/cină pe o săptămână.
Cum le-am dat de lucru, încât să nu se plictisească
Apoi, pe partea cu activităţile: Am variat cele 20 kg de Lego Duplo (exagerez, dar avem o groază de seturi) cu Connetix şi cu şinele de tren din lemn, cu activităţi precum joaca cu plastelină, puzzle-uri, caiete de activităţi şi cărţi cu desene de colorat.
Desigur, noi încercam să nu se desfăşoare un tip de jucării înainte de a fi strânse alte jucării, dar nu mereu ne-a şi ieşit.
Deseori, la finalul zilelor de muncă, sufrageria arăta ca un câmp de luptă, iar noi ca doi soldaţi răpuşi de bătălie.
Cum am ţinut şedinţele
Norocul nostru este că eu nu am încă atât de multe. Acest lucru urmează să se schimbe. El însă, are şi zile cu 4-5 şedinţe, şi niciuna nu e scurtă.
Aşa că, unde am putut, am compensat unul pentru lipsa celuilalt şi mereu am încercat să nu avem şedinţe fix la prânz, ca să le putem da împreuna să mănânce şi să îi punem la somn.
Totuşi, tot au existat şedinţe în care ai mei copii dragi intrau fără vreo grijă peste mine, în principal să (se) plângă unul de celălalt, cu plânsete şi sughiţuri.
Ca să preîntâmpin orice potenţiale neplăceri cauzate de situaţia asta, am anunţat încă din prima zi că va fi o săptămână… Altfel.
Aşa că da, s-au mai auzit copiii în call-uri, n-a murit nimeni din cauza asta.
Cum am limitat desenele
Greu. Foarte greu. Asta a fost cea mai dificilă parte şi cred că, de când am revenit la muncă dupa concediul de creştere a copiilor, asta a fost şi săptămâna în care am întins limita de timp alocat desenelor ca pe o gumă de mestecat.
Au fost şi zile în care televizorul a mers 3-4 ore pe zi pe desene, pentru că altfel efectiv nu am fi reuşit să facem faţă. Le mai şi opream, cu scandalul aferent, dar clar am rupt norma pe desene în perioada aia.
Acum, am revenit la normal, limita de timp petrecut în faţa ecranelor a scazut din nou sub 2 ore pe zi, împărţite în 2 porţii.
Cum se manifestă RSV (virus respirator sinecţial)
Din nou, plecând de la premisa că asta au avut amândoi, pentru că diagnosticul a fost confirmat la alţi doi copii îmbolnăviţi cu puţin timp înaintea lor, la noi acest RSV s-a manifestat cam ca orice altă viroză, cu mici excepţii.
Aşadar, în primele două zile au apărut cele fireşti:
- muci
- tuse
- febră (nu mai sus de 39, deci moderată)
- ocazionale dureri musculare
- senzaţia că te-a bătut cineva cu ciocanul de şniţele, mărunt, mărunt. Asta în cazul meu. Ei erau tare vioi.
După vreo 3-4 zile de tras cu mucii, tusea, durerile de tot soiul (mie mi s-au şi inflamat ganglionii cât nucile), fiecare dintre noi a vărsat o singură dată (eu şi Iris).
Felix, în schimb, a vărsat 2 zile cu intermitenţe, motiv pentru care a fost nevoie de o perfuzie la centrul de primiri urgenţe din sat, care l-a pus aproape instantaneu pe picioare.
După ce au apărut vărsăturile la Felix, a apărut şi moleşeala şi dorinţa intensă de a sta doar în braţe. Aici s-au complicat puţin lucrurile, dar m-am descurca în cele din urmă.
Desigur, supa, sărurile de rehidratare şi mâncărurile uşoare nu au lipsit, odată ce vărsăturile au apărut, dar tot nu au făcut o diferenţă până nu i s-a administrat un anti-emetic intravenos.
Au trecut vreo 2 săptămâni de atunci, ei sunt bine mersi, iar noi am avut parte de cu totul alte aventuri despre care voi povesti cu altă ocazie. Până atunci, ne bucurăm că putem lucra de acasă singuri (dar împreună) şi ne pregătim psihologic de următoarea viroză.
Căci da, e doar o chestiune de timp până la următoarea viroză, aşa a fost mereu în sezonul răcelilor.
Sursa imaginii? Imaginea ataşată articolului a fost generată cu AI.
Nu credeţi tot ce vedeţi pe internet :).
