De 4 ani de zile tot încercam să o lăsăm mai moale cu cadourile de Moş Nicolae pentru copii. Tradiţional, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moş Nicolae, ca un antemergător al lui Moş Crăciun, ar trebui să aducă doar dulciuri şi fructe. La noi însă, nu ştiu cum face că mereu îi vin idei suplimentare şi ajunge să fie mai generos decât e cazul.
Top 10 idei cadouri de Moş Nicolae pentru copii
Cum ziceam, tradiţional este ca Moş Nicolae să aducă doar dulciuri şi fructe. Aici a fost o provocare, că în primii ani de viaţă încercam să îi ţinem cât puteam de mult la distanţă de dulciuri. Găteam cu sirop de agave, sirop de arţar, îndulceam folosind curmale şi alte metode, doar, doar să evităm dulcele din comerţ sau zahărul rafinat.
Dulciuri şi fructe
Acum? Păi după al doilea copil te mai relaxezi. Laşi garda mai jos. Cel puţin aşa a fost în cazul nostru. Dacă în primul an Iris a găsit piureuri de fructe la plic (doamne, ce mai frecam hainele de pete de la piure d-ăsta), banane şi portocale în botoşeii ei măsura 20, anul trecut au găsit Barni, ouă Kinder şi acadele cu vitamine.
Încă ne ferim de dulciuri d-alea hardcore, de bomboane, dropsuri, acadele pe bune sau chestii cu caramel şi altele care se lipesc de dinţi. Am reuşit să-i menţinem fără vreo carie până acum, vrem să rămână aşa.
Ou Kinder de struţ
Anul acesta? Anul acesta le-am luat câte un ou din ăla Kinder dimensiune medie. Medie, la 20-30 de lei, nu alea gigant, la 50 de lei.
Şi asta pentru că m-am săturat de jucărioarele absolut inutile şi pe care calc mai apoi prin casă, ca în final să ajungă tot la gunoi.
E prima dată când luăm ouăle cu surprize mai mari, deci va fi o surpriză şi pentru noi ce e înăuntru. În funcţie de asta, vedem dacă repetăm experienţa.
Cărţi de poveşti pentru copii
Chit că am renunţa la jucării, ceea ce încercăm, nu vom renunţa ca ei să găsească fiecare cărţi de poveşti pentru copii. Fireşte, astea nu încap în ghetuţe, dar Moşul ştie să le aşeze lângă. Au o sete de a li se citi fantastică, şi nu cred că e doar cazul copiilor mei. Vrem să o hrănim cât putem.
Avem peste 10 cărţi luate la ultimele cumpărături de Black Friday, iar pe acestea plănuim să le dăm treptat, ca să le descopere pe rând şi să le includă în circuitul cititului de seară.
O păpuşă, cadoul copilăriei mele de Moş Nicolae
Deşi maică-mii nu-i era deloc uşor şi sigur făcea eforturi în sensul ăsta, în fiecare an primeam de la Moş Nicolae o păpuşă cadou, pe lângă dulciurile din belşug.
Sigur le mai ţineţi minte, cei care aţi copilărit în anii 90. Erau păpuşile alea de semănau cu Barbie, dar nu erau Barbie? Nu, nu erau nici Steffi. Erau China toată ziua. Dar era modul mamei mele de a-mi lumina faţa în dimineaţa de 6 decembrie.
Aşa că 2 ani la rând, Iris a găsit şi o păpuşă în ghetuţe. Nu, nu înţelegea nimic, chiar dacă erau Ana şi Elsa, semn că i le-a adus Moşul mult prea devreme. Recent însă, a prins drag de schiloadele Barbie, cum le zic mulţi, şi a prins o pasiune din a le pune să facă parada modei. Aşadar, toate şansele să primească o păpuşă de la Moş Nicolae. De dragul nostalgiei.
Şi ca lucrurile să fie echitabile, probabil el va primi de la Moş un dinozaur sau o maşinuţă. Ceva, cât să nu existe diferenţe. Anul trecut a fost o maşină de gunoi, care încă e populară.
Nu că aş crede prea mult în ideea de diferenţiere a cadourilor în funcţie de sex. În definitiv, nu cred în asta nici când vine vorba de educaţia lor.
Smartwatch, cadou potrivit de Moş Nicolae?
Pentru vreo 5 minute am luat în considerare varianta asta, să-i luăm lui Iris un smartwatch de copii. Au devenit mult mai accesibile decât în alţi ani şi mi-a tot povestit de colegi care au.
Apoi mi-am spus că e prea devreme. La 4 ani jumătate, ea nu are acces deloc la telefoanele noastre, nici la alte telefoane. El, nici atât. Foarte rar îi mai dau ei telefonul să facă o poză.
Apoi, unde mai pui că domnişoara nu rezistă cu ceva la mână mai mult de o oră. Nici cordoanele rochiilor nu le lasă la locul lor. Apoi, am luat în considerare ideea de ceas digital.
Cu afişaj, cu cifre, dar fără funcţii smart. Ar simplifica lucrurile, n-ar fi pierdere mare dacă l-ar rătăci şi poate ar învăţa să citească ceasul. Aici încă mai stau pe gânduri, nu sunt prea multe opţiuni calitative pe piaţă.
Tablă magnetică de desenat
Le mai ştiţi? Alea de desenezi cu un creion ataşat şi ştergi dintr-un slider din josul tablei, care rearanjează pilitura din interiorul tablei şi “şterge” operele de artă?
O tablă de genul asta a fost în ghetuţe acum 2 ani. Încă se mai joacă din când în când cu tabla aia, şi este una dintre cele mai accesibile jucării. Şi fără sfârşit, le place la nebunie să şteargă, să “scrie”, iar să steargă…
Creioane de colorat
Copiii parcă n-au niciodată suficiente creioane de colorat. Adică au, dar trebuie să le cauţi temeinic prin casă, că le rătăcesc constant. Ai mei au acum 3 penare de creioane super-calitative, după ce am tot avut tentative de creioane care se rupeau la ascuţire. Erau K-Classic. Fugiţi de ele cât puteţi.
Dacă n-ar fi avut destule creioane cât pentru 10 cărţi de colorat, garantat le-ar fi adus Moş Nicolae.
Seturi cu pluş de la Kinder
Sigur le-aţi văzut prin toate magazinele. Anul ăsta le-am luat din timp, ca să nu mai alerg după ele prin magazine pe 5 seara. Acest cadou însă, setul cu ursuleţi/pinguini/maimuţe şi orice altceva au mai găsit cei de la Kinder de cuviinţă să alăture pachetelor, le luăm pentru grădiniţă.
Căci da, şi la grădiniţă vin atât Moş Nicolae, cât şi Moş Crăciun. Şi se încearcă o uniformitate, dată fix de faptul că toţi copiii primesc acelaşi tip de cadou: Un pluş cu câteva dulciuri Kinder. Cei de la creşă primesc dulciurile în ghiozdănel pentru acasă şi fiecare părinte decide dacă dă sau nu copilului său.
Puzzle de Moş Nicolae
Dacă nu ar avea atâtea puzzle-uri cât să cadă pe noi, probabil i-am mai lua. Ea este absolut pasionată şi face puzzle-uri de 100 de piese cu mare uşurinţă.
El? El abia acum începe să prindă fascinaţie şi dexteritate, momentan e abia la puzzle-uri de 9 piese.
Aşadar, consider puzzle-urile un cadou foarte potrivit pentru copii. Unul care să-i menţină ocupaţi şi câte 30 de minute, în funcţie de dificultate şi nivel.
Figurine cu personajele preferate
Anul trecut au fost toate personajele din Garda Felină. A avut o pasiune intensă care a durat vreo 2 luni şi s-a stins la fel de repede cum a şi apărut. Dar m-am zbătut pe atunci şi am reuşit să găsesc toate personajele (vreo 12 la număr), împreună cu o carte, la preţ foarte accesibil la Litera.
Anul ăsta ştiu sigur că vor primi de Crăciun unul dintre căţeluşii din Patrulă, cu vehicul, deci nu m-am mai agitat la fel de tare când am văzut că au intrat în ofertă la Lidl.
Cărticele Montessori
Deci cărţile astea de joc sunt vis, dacă reuşeşti să faci copilul să le înţeleagă. Iris le-a înţeles de dinainte de 2 ani. Cu el e ceva mai dificil, că el are mai puţină răbare, dar înţelege şi el cele mai multe dintre pachete.
Avem vreo 10 dintre seturi, unele neatinse, altele sunt chiar absurde pentru vârsta de 2-3-4 ani (exemplu: cel cu asocierea fruct/frunză/copac).
Dar cele pe culori sau asocierea dintre animal-hrană-adăpost sunt chiar foarte educative şi sunt un mod bun de a menţine copilul ocupat în mod pozitiv. Le recomand deci cu mare drag!
Nu mai mult de un cadou de copil, odată!
Să nu se înţeleagă greşit: ai noştri nu au primit/vor primi toate astea laolaltă.
Pe unele le-au primit de Moş Nicolae, treptat, în ani. Pe altele le-au primit cu alte ocazii, dar mi se pare că sunt cadouri potrivite şi pentru Moş. Adică, mai mult decât doar fructe şi dulciuri, dar nu ceva atât de extravagant cât să fie atracţia de sub pomul de Crăciun.
Cert e că fiecare reîmprospătare de jucării, inclusiv de Crăciun, când primesc cu mult mai multe decât ar fi cazul, mai ales de la apropiaţi, vine cu un transfer de jucării către alţi copii. Anul trecut, jucăriile primite de la apropiaţi au luat direct calea altor familii, încât să bucure alţi pitici, nescoase din ambalaj.
Un alt lucru mai e de la sine înţeles: Moş Nicolae nu le va aduce niciodată o “nuieluşă”.