Zilele trecute a bubuit o oala ce statea de mult sub presiune si astfel, consider eu, s-a spulberat cea mai veche prietenie din viata mea. Ne legau mai bine de 20 de ani in care, de bine de rau am tinut legatura si ne-am fost alaturi reciproc.
Asta m-a facut sa contemplez si sa imi dau seama ca prieteniile din copilarie sunt sortite esecului. O sa spuneti ca nu e cazul, ca voi aveti pe cineva care
N-o fi, or fi si xceptii. Dar daca-mi cititi argumentele n-aveti cum sa nu fiti de acord ca cele mai multe prietenii legate in copilarie n-au nicio sansa.
De ce cred ca prieteniile din copilarie sunt sortite esecului
Pe cat e de usor sa legam prietenii in copilarie, pe atat e de greu sa faci un pas de genul asta ca adult. “Vrei sa ne jucam impreuna?” nu mai functioneaza si realmente trebuie sa iti joci altfel cartile, daca gasesti pe cineva cu care ai vrea sa fii prieten.
Principalul motiv pentru care cred ca prieteniile din copilarie sunt sortite esecului este ca atunci cand suntem mici suntem lipsiti de trasaturi definitorii, nu avem opinii formate, nu stim nici macar cu ce se mananca, d-apoi sa stim ce vrem de la viata.
M-am trezit ca 23 de ani mai tarziu nu mai aveam nimic in comun, altceva decat amintiri
Pe masura ce timpul trece insa peste noi, fiecare ne formam si adesea acest lucru are loc diferit pentru fiecare individ. Apar preferintele, apar contexte diferite si circumstante care ne determina alegerile, astfel ca putem ajunge sa ne trezim ca nu mai avem nimic in comun cu persoana cu care am copilarit si pe care o stim de-o viata.
In realitate? N-am avut niciodata nimic in comun, in afara unei dorinte de a ne juca, atunci cand eram mici. Mai apoi, fiecare a mers pe drumul sau si e cumva firesc ca opiniile, trasaturile si personalitatile sa fie divergente.
N-am pierdut-o acum, am pierdut-o demult, dar mi-era teama sa admit
A fost necesara o singura conversatie, insa lunga de cateva ore, in care eu si prietena mea sa discutam fara cortina, dupa mult timp in care am mers pe varfuri in jurul unor subiecte sensibile.
La final am tras singura concluzie evidenta: persoana pe care o stiam de la 6 ani si care credeam ca imi e cea mai buna prietena nu are de fapt nimic in comun cu mine.
Nu gusturi, nu opinii, nu principii, absolut nimic nu pot spune ca ne-ar uni.
Am pierdut o prietenie veche, dar n-am pierdut-o acum, in realitate am pierdut-o de mult, doar imi era teama sa admit asta.
