Cu mult inainte sa o am pe Iris ma gandeam cu groaza la ce presupune schimbatul scutecului unui bebelus. Nu unuia anume, nu neaparat al meu, in general vorbind, mi se parea horror.
La toata teama asta a contribuit si clipurile alea cvasi-amuzante cu tatici care sunt filmati cand schimba scutece si par ca lucreaza cu material radioactiv sau ceva, numai masca de gaze le lipseste de pe ochi. Cand colo? Ce sa vezi… Lucrurile stau complet diferit.
“Las’ ca vezi tu, cand o sa ai un copil” – ‘ai nu zau?
Se mai nimerea sa port discutii d-astea filozofice pe teme cacacioase, cu persoane care erau deja parinti, in 99% din cazuri. Cum se desfasurau? Pai chiar ca-n subtitlu, tot ajungeau ei sa-mi spuna mie cum o sa-mi vars ficatii cand o sa schimb scutece, dar cum o sa am puterea sa trec peste, “ca e al tau”.
In replica, am sustinut mereu ca de pe la 16 ani schimb litiere zilnic. Intai pentru o pisica, o litiera. O nimica toata, mai putin cand facea cate unul cald, caz in care ma usturau putin ochii, dar trecea repede.
Apoi doua pisici, tot o litiera. Deja lucrurile se aglomerau si usturimile de ochi deveneau mai dese. Dar tot era ok, nu murea nimeni 5 minute, schimband litiera pe zi.
Vreo 7 ani mai tarziu, pisicile deveneau din doua, patru, iar litiera devenea din “una mica”, doua mari, cam cat 2 lazi frigorifice generoase. Au trecut 12 ani si eu tot schimbam zilnic litiere, deci cum ar fi putut sa ma deranjeze cateva scutece pe zi? “Ei, na! Nu se compara!”
Bai si ce sa vezi? Chiar nu se compara, numai ca in sens opus. Acum as schimba 5 scutece explozive mai degraba decat sa fac o litiera dupa pisici. Deci oameni buni, daca aveti o pisica, hai si-un caine (am strans si dupa caini suficient cat sa stiu), sunteti deja cu un pas mai aproape de a sti cum e sa schimbi un scutec cacacios.
Spoiler alert: ambele put!
