Obisnuia sa fie sambata ziua mea favorita din cele sapte ale saptamanii. Intre timp insa, de cand a aparut Iris, categoric mi-as dori sa am viata formata numai din dimineti de duminica.
Desi weekendul e format din doua zile si te-ai gandi ca prima e cea preferata de multi, eu am inceput sa ador duminicile.
De ce as vrea o viata compusa din zile de duminica
Sambata ma mai ridic din pat mai devreme ca ei doi si deseori ii gasesc pe-amandoi ciufuliti in pragul usii de la bucatarie, dupa ce eu deja deretic de vreo 50 de minute bune.
Duminicile insa aleg sa nu-mi pese asa tare si stau si eu inca putin in pat. Asa se face ca ne trezeste ea pe amandoi si nu pot eu descrie masura in care i se citeste fericirea pe fata cand vede ca suntem amandoi langa ea.
Fireste, daca refuza vreunul din noi sa se trezeasca e zgaltait bine, pe fundal de chicoteli. Asta daca nu cumva esti cu fata la ea, caz in care s-ar putea sa te trezesti ca te trage de pleoape.
Mai nou a inceput sa zica mama. Pe 28, chiar in ziua cand implinea 10 luni, a zis clar si raspicat “ma-ma”. Si de-atunci nu s-a mai oprit. Cat e ziua de lunga, incepand devreme de dimineata, maimutica mea o tine numai cu “mama” prin casa.
Deci da, vreau o viata din dimineti de duminica, incat mie sa-mi fie etern lene sa ma ridic din pat, el sa stie ca inca nu e ziua aia infama care incepe cu “L”, toate in timp ce ea nu stie decat ca suntem amandoi langa ea. Astea sunt clipele in care as opri timpul.
