Oricat m-as chinui, nu reusesc sa-mi aduc aminte de ce mi-a rasarit in gand. Spalam vasele si dintr-o data era acolo, desi nu-i pastrez in memorie atat de clara fizionomia. Au trecut 18 ani de atunci si tare mi-as dori sa stiu ca a ajuns bine.
Asa am cunoscut-o pe Elena
Era vara anului 2001, cred. Am insistat pe langa maica-mea sa ma lase sa stau o saptamana intreaga la bunica-mea. Nu mai statusem la ea mai multe zile la rand de cand aveam 7 ani si plecasem la scoala. Bineinteles, maica-mea a acceptat. Ea era incantata probabil ca scapa de o grija pentru o saptamana de vara, sperand probabil ca bunica-mea sa ma tina mai din scurt, eu eram in al noulea cer ca aveam sa-mi revad toate prietenele pe care le lasasem in urma cu 4 ani inainte.
Am ajuns acolo si, bineinteles, nu-mi ardea mie de stat cu bunica-mea, asa cum probabil spera ea, saracuta, cat imi ardea de bananait cu fetele de la bloc. Insa fetele de la bloc nu prea erau pe acolo. Ne instrainaseram. Fie erau prin vacanta, fie aveau deja alt anturaj si m-am trezit singura.
Dezamagita in ultimul hal, am stat ce am stat prin casa cu bunica-mea, insa intr-una din zile am decis sa ies pe afara. Asa am cunoscut-o pe Elena, desi nu-mi amintesc clar contextul.
La 13 ani, Elena si fratii ei locuiau singuri
Elena era cu 2 ani mai mare decat mine, blonda, inalta, avea ochii albastri, era slaba si foarte, foarte finuta. Era tot ce nu eram eu. Am inceput sa bananaim prin zona impreuna si sa aflam cat mai multe una despre cealalta.
Asa am aflat ca Elena mai avea 3 frati, 2 mai mari si unul mai mic. Locuia cu unul dintre fratii mai mari, care avea 15 ani si cu fratele mai mic, de 10 ani; se mutasera de curand in scara cu bunica-mea, la etajul 5.
Partea cu adevarat socanta pentru mine a venit mai apoi: Elena si fratii ei locuiau singuri. Parintii munceau in strainatate, Italia parca, si ei se gospodareau singuri. Uneori mai treceau sa-i ajute o matusa si fratele cel mai mare, insa in cea mai mare parte a timpului, cei 3 copii erau autonomi. Tot blocul ii admira pentru cat erau de cuminti si maturizati.
Atat mi-a trebuit. Din momentul in care am aflat asta, pentru mine Elena a devenit tot ce-mi doream sa fiu. Voiam sa fiu la fel de independenta ca ea, sa am aceleasi resurse financiare pe mana (pentru ca da, parintii le trimiteau bani), pe scurt, voiam sa fiu si eu mare ca Elena. Dar totusi mica, pentru ca si ea avea doar 13 ani.
Vedeam tot ce putea fi misto legat de situatia ei, dar nicio clipa nu-mi dadea prin cap sa vad partea goala a paharului.
Elena nu mi-a confesat niciodata, in saptamana cat am stat la bunica-mea, ca i-ar fi fost dor de parinti. Nu mi-a spus cat de mult isi dorea sa o aiba pe mama alaturi, sa-si vada parintii (ne reamintim ca in 2001 internetul ne era inca un concept strain, nu mai zic de chat-uri si conferinte video).
Dar pun pariu, cu mintea de acum desigur, ca Elenei si fratilor ei le era al dracului de dor de parinti si ca ar fi dat toata bunastarea de care aveau probabil parte, prin prisma muncii in strainatate a parintilor, sa fi avut parte de siguranta oferita de prezenta lor, sa fi putut fi copii in continuare, nu sa se ingrijoreze de facturi, intretinere si probabil de faptul ca un bloc intreg stiau ca ei locuiau fara adulti.
Imi pare rau ca am invidiat-o pe Elena, desi nu era genul ala de invidie rautacioasa (nu as fi vrut sa iau ce avea ea, ci imi doream sa am si eu). Tare m-as intoarce in timp, in saptamana aia de plimbat pe strazi si palavrageala neintrerupta, sa o imbratisez ca adult si sa ii spun ca avea sa fie bine.
Si la cat de cuminte si studioasa era Elena, pun pariu ca asa a fost.
