Cine ma cunoaste suficient stie deja ca pentru mine nu s-au schimbat multe odata cu instituirea starii de urgenta pe motiv de Covid19. Totusi, unele lucruri s-au schimbat si, mai important decat atat, am si invatat cate ceva in proces. Iata cu ce voi ramane dupa izolarea asta, cand s-o termina ea.
Asadar, cum ziceam: cine ma cunoaste, stie. Eu sunt intr-o autoizolare de mai bine de 2 ani, de cand am inceput sa muncesc de acasa. Ulterior, odata cu intrarea in concediul de crestere a spiridusului m-am izolat si mai tare, pe motiv de lipsa vaccinuri, pana pe la 4 luni, pe motiv de gripa si in general, pe motiv de stat la mama dracului.
Inainte insa mai mergeam pe la mama in vizita, mai un loc de joaca, un parc bucurestean sau o runda de cumparaturi in trei. Acum, nu mai pup nici formele astea usoare de socializare, o sa ajung sa ma sui in copac.
Acestea fiind zise, am aflat intre timp ca…
1. Barbata-meu mananca de sparge
Nu ca n-o stiam din concedii, din perioada in care eram colegi de birou, din weekenduri, dar sotul meu baga in el ca intr-un spital. Daca pana acum gateam ceva mai mult in weekenduri si la cina (cand nu aducea el ceva de prin oras), acum gatesc la foc continuu, ca noi nu stam intr-o zona in care sa poti comanda mancare si nici Iris nu prea se omoara cu shaorma.
Si nu-i treaba usoara, ca acum dumnealui ia si micul dejun si pranzul acasa, mese care pana acum cadeau in sarcina bucatareselor si covrigariilor de pe la Apaca.
Bineinteles, toate astea se transforma in niste minunatii de extra-vase de spalat dupa, dar aia e alta discutie, ca iar aud recomandari de masina de spalat vase (da ma, o sa-mi iau, dar e criza acum)
2. Suntem dependenti de cumparaturi
Am crezut ca-s numai eu, dar dupa a inceput el sa verbalizeze ce simteam eu de ceva timp deja. “Nu mai comandam si noi ceva?” a venit intr-un tarziu, moment in care am respirat usurata.
Am stabilit totusi de comun acord ca, pana cand nu se clarifica situatia asta incerta, exceptand rate, utilitati si mancare, o lasam la minim cu cheltuielile, mai ales ca acum nici nu mai consuma carburant pe naveta.
N-am rezistat insa, si-n astea 3-4 saptamani tot am dat eu o comanda de jucarii pentru Iris si o alta de sandale pentru je (si ceva pentru Iris)
3. Putem trai cu mai putin
Dat fiind ce ne-am dat seama si ce ne-am propus totodata la punctul 2, am inceput sa realizam ca noua, cel putin, nu ne prinde atat de rau distantarea asta sociala.
Adica da, e nasol sa trebuiasca sa dai socoteala pentru fiecare iesire din casa, dar sunt niste zile din care incercam sa luam si ce e bun: mai mult timp petrecut impreuna.
Exceptand faptul ca am mai putin timp liber, pentru ca gatesc ca la nebuni, asa cum ziceam si mai sus, imi place de mor sa uit ce zi a saptamanii e, sa mergem o singura data pe saptamana pentru aprovizionare si in rest, sa ne descurcam cu ce avem deja.
Tot despre traiul cu mai putin vom afla si luna viitoare, ca toccmai ce a pierdut vreo 20% din salariu. Tot e bine, insa, tinand cont ca altii si-au pierdut jobul sau sunt in somaj tehnic, deci nu ne plangem
4. El poate lucra bine-mersi de acasa
Foarte greu i s-au lasat convinsi angajatorii sa il lase sa munceasca de acasa, in ciuda domeniului, care-i permitea lejer sa lucreze de oriunde. Odata convinsi insa, am descoperit cat de fain este sa iasa dintr-o sedinta si sa schimbe si o jumatate de scutec, toate in decurs de 2 minute.
E tare fain ca isi ia pauzele cu noi, de cele mai multe ori doar cu Iris (eu profit de ocazie si fug la baie).
Nu stiu altii cum sunt, dar eu sper din suflet ca dupa toata nebunia asta sa isi ceara cat mai multi acest rahat de beneficiu: lucrul de acasa, treaba care scuteste angajatorul de niste costuri cu fiecare angajat ce poate fi detasat in propria locuinta, scuteste angajatul de timp petrecut aiurea pe drum, toate riscurile ce vin la pachet si nu in ultimul rand, o groaza de bani cheltuiti aiurea.
Asadar sper ca treaba cu munca la distanta sa ramana macar pana cand va merge Iris la gradinita, ca atunci chiar imi voi dori sa aiba si el treaba la Bucuresti, numai sa nu fiu nevoita sa o dau la gradinita din sat
5. Cumpararea casei, cea mai buna idee de-a lui
L-am bodoganit de nenumarate ori pentru alegerea pe care am facut-o impreuna, anume faptul ca m-a adus la Cuca Macai, unde nu-s gaze, nu-i canalizare si abia ce avem apa si curent. Acum insa, ii multumesc pentru asta mai mult decat oricand.
Nu doar ca suntem inconjurati de vecini super tari, cu oua, lapte, branza si cam orice iti pofteste inima pe arome traditionale, dar si avem unde sa iesim in curte.
Fii-mea petrece afara 85% din timpul in care sta treaza. Nu stiu cum reusesc zilele astea sa faca fata parintii care stau la bloc, marturisesc ca eu una as fi prins de mult muste, in locul lor.
Asa, intre timp ne-am apucat de i-am facut si un leagan, daca tot aveam niste lemn ramas prin curte si putin timp in plus. Leaganul e un succes. Mai avem un pic de lucru la el, ca e cam sui, dar orisicat, e leagan, am unde sa distrez copila, dupa ce alearga pisicile prin curte, iar pe ea o mozolesc cateii de bucurie.
Cam astea sunt descoperirile facute de mine pe parcursul saptamanilor astora de stare de urgenta. Marturisesc ca e probabil sa imi fie mai greu odata ce lucrurile vor reintra pe fagasul normal, ca m-am obisnuit mult cu ajutorul primit de la el, fie si ocazional. Dar na, sa fie asta cea mai mare problema, zic.
Imagine de Free-Photos de la Pixabay
