Ieri am ținut-o în brațe și am strâns-o tare la piept. Azi i-am promis că vin înapoi cât pot de repede și i-am spus ca mami o iubește. Apoi mi-am luat bagajul și am plecat cu inima bucăți către spital, realizând că este ultima zi ca părinte de un singur copil. De mâine sunt 2.
I-am explicat cum am știut eu mai bine ce urmează, dar nu are încă vârsta la care să înțeleagă cu adevărat ce se întâmplă.
Sigur, știe deja unde e bebe Felix, doar mi-a pupăcit burta toată sarcina, știe ce e ăla un bebe, că mi-l tot arată pe ambalajele de scutece și rămâne un pic pe gânduri atunci când o întrebi daca va împărți diverse cu bebe Felix.
Dar oricât ar părea că înțelege despre ce e vorba, sunt convinsă că va avea un mic șoc când va vedea mogâldeața cu care voi veni înapoi spre mașină.
Copilul care nu te face părinte, dar îți face copilul soră mai mare
Abia atunci, va realiza poate că despre micuța creatură urlătoare, care va acapara puțin mai mult atenția noastră la început, era vorba.
Ultima zi ca părinte de unul, spre deosebire de ultima zi de dinainte de a deveni părinți, este nu doar despre cine te duci să cunoști, ci este și despre cine lași acasă.
Iar azi acasă mi-am lăsat parcă o jumatate din mine: jumătatea mai supărăcioasă din orice, mai încăpățânată decât am crezut fizic posibil și mai bună decât aș putea eu să fiu vreodată.
De mâine universul nostru se schimbă, chiar dacă acest copil nu mă va face părinte, o va face pe ea soră mai mare, iar pe noi, părinți de doi.
