Desi nu credeam sa se intample vreodata, am ajuns si eu acolo. Copilul meu a inceput sa faca niste crize de nervi de toata frumusetea, de-ti vine sa te duci invartindu-te. Si nu stiu cata lume din cei care citesc randurile astea-mi stiu temperamentul, dar eu stau prost cu nervii. Cu toate astea, pentru ca eu am vrut copil si nu invers, fac tot posibilul sa gestionez cat de bine pot crizele de nervi ale lui Iris. Spoiler alert: ma descurc de minune. Glumesc, vedeti voi mai jos.
Crizele de plans ale copilului: “Doamna, aveti o domnisoara foarte nervoasa”
Sa tot fie acum vreo 4-5 luni cand a inceput cu primele crize de nervi. De fapt, ce spun, daca ar fi sa ma iau dupa doctori, fii-mea a inceput din maternitate: “doamna, aveti o domnisoara foarte nervoasa” – asa m-a intampinat neonatoloaga cand mi-a prezentat-o pe piticanie. Adevarul e ca o auzeam de dinainte sa intru pe sectie.
Dar, revenind, acum vreo cateva luni a inceput sa se puna serios pe tipat si plans isteric atunci cand lucrurile nu mergeau intocmai cum voia ea. Si de-atunci incoace, numai s-au acutizat.
Acum, crizele astea de nervi si plans au loc cu precadere dupa somn, nu stiu de ce, sau foarte rar, daca ii depasim ora somnului, inainte de somn.
Incercam totusi sa mentinem o rutina cat putem de stabila, ca sa avem de-a face cat mai rar cu nervii domnisoarei.
Cum se manifesta crizele de nervi si plans la copii
Faimoasele tantrumuri (doamne, cat urasc denumirea asta) sunt practic momente de frustrare maxima pe care copilul le resimte, de regula pentru ca nu i se face pe plac, adesea in combinatie cu un factor agravant: e obosit/e nemancat/il doare ceva/etc.
Pana acum n-am luat seama ca Iris a mea sa faca asa din senin, intotdeauna e si un alt motiv, care la noi de fel are legatura cu somnul sau mancarea.
Cum face? Pai tipa cat o tin plamanii aia mici, dar eficienti.
Plange (adica, pe bune, plange de zici ca iti ploua in casa) si de multe ori bate din maini/picioare. Ah, daca te pune necuratul sa-i lasi ceva obiecte in apropiere cand incepe show-ul, e pe socoteala ta: se vor transforma in farfurii zburatoare toate.
Alteori, mai ales cand incerc sa ii distrag atentia cu altceva, dar care nu-i e suficient pe plac, ma trezesc ca incearca sa ma loveasca. Ei, dragii Mosului, si aici imi sare mie tandara si se termina fitilul.
Cum gestionez (sau nu?) crizele de plans ale copilului
Fac tot posibilul sa nu reactionez si sa o inteleg, insa de vreo 2 ori m-a lasat putin filamentul. Asadar, am tipat la ea zdravan si regret, insa cumva nu pot sa fac abstractie de faptul ca instantaneu s-a si linistit.
Probabil am speriat-o, din motivul asta nici nu vreau sa repet experientele si incerc mereu sa raman cat pot eu de calma, desi in momentele alea m-as duce pe camp.
Ii vorbesc pe ton bland, dar cumva ferm, incerc sa o fac sa ma asculte.
Ii explic situatia (ex: nu putem manca pufuleti, pentru ca urmeaza sa mancam de pranz si iti strici foamea – asta e o problema frecventa). De regula, vorbesc cu peretii, insa tot sper ca in cele din urma perseverenta va da roade.
O las sa se calmeze singura. Bai, sunt momente cand pur si simplu nimic nu functioneaza. Si atunci, noroc ca suntem acasa si nu mai patimeste nimeni in afara de noi, astia responsabili de ea (saracele pisici), o las sa se descarce pana simte ea ca putem sa revenim la o relationare civilizata. Dureaza cateva minute, dar face minuni si dupa asta zici ca-i alt copil.
Culmea culmilor este ca fii-mea nu face asa la jucarii, daca vede ceva la alt copil sau daca ii ia un copil o jucarie. Nu face asa la parc sau plimbare si cumva, parca nu prea face asta in public (norocul meu).
In schimb, daca nu-i dai mancarea pe care o vrea acasa, jucaria pe care a pus ea ochii acasa, care de fel nici macar nu-i o jucarie, te vor durea urechile bine de tot.
O alta chestie pe care o fac pentru a incerca sa gestionez crizele de plans ale copilului meu si sa nu o iau razna este ca incerc sa pastrez o constanta: niciodata nu primeste ceea ce vrea. Sau ma rog, aproape niciodata, ca suntem si noi oameni si ne cedeaza timpanele la un moment dat.
Dar chiar incerc sa nu ii fac pe plac cand incepe cu crizele de nervi, dintr-un singur motiv: asociere. Daca va obtine ce vrea in urma unei crize de nervi, va invata ca ala e secretul pentru a obtine ce vrea si, fireste, crizele se vor indesi. E pura logica, nu trebuie sa experimentez ca sa ma conving ca alti parinti predica bine, cand spun treaba asta.
Asadar, vrea pufuleti? Primeste poate banana sau un biscuite, ceva paralel cu ce ar vrea ea, dar nu chiar ce vrea, iar asta doar dupa ce se linisteste.
Cand dispar crizele de nervi la copii
Sunt convinsa ca la noi sunt abia la inceput, neavand nici macar doi ani. Treptat insa, crizele de plans se vor rari, pe masura ce va fi mai capabila sa exprime ce o deranjeaza in cuvinte si sa se manifeste mai putin furtunos. Deci, cand va incepe sa vorbeasca de-a binelea, teoretic.
Abia astept clipele alea, intr-un fel.
Imagine de Vicki Lynn de la Pixabay
