Cum faci un Rainbow Rocker (balansoar Montessori) de la 0 +sablon printabil

Cam de cand am aflat ca exista asa ceva, cam de atunci mi-am dorit un Rainbow Rocker si pentru Iris. Practic, cred ca am fost eu mai incantata de balansoarul Montessori decat a fost ea, dar asta tine de fiecare copil in parte. Vazand preturile (la momentul ala nu gaseai unul sub 350 lei), am zis ca e musai sa facem si noi unul acasa.

Si l-am facut. Intai pe primul, apoi pe-al doilea, pentru o verisoara de-a ei si uite-asa am ajuns la mai bine de 10 Rainbow Rockere facute. Acum ca am mai si prins dexteritate si facem unul in timp record, m-am gandit sa si scriu pe tema asta, poate mai sunt parinti fani diy ce vor sa-si faca in casa un balansoar d-asta Montessori.

Materie prima pentru un Rainbow Rocker (balansoar Montessori)

  • placaj de pin sau fag, din care sa decupezi lateralele (manerele) – noi folosim de 10 mm, ca d-ala gasim ca fiind cel mai gros (1200x600x10 mm);
  • scandurele – noi luam scandura rindeluita la 2 sau 3 m, de 10 cm latime, 1.8 grosime;
  • suruburi pentru lemn – in functie de numarul de scanduri folosite, ai nevoie de 4 suruburi per scandura. Noi folosim 9 scanduri, deci 36 suruburi
  • optional: vopsea pe baza de apa
  • lac pentru lemn
  • chit de lemn

Unelte necesare pentru un Rainbow Rocker

  • surubelnita electrica cu bit potrivit pentru suruburile alese si burghiu subtire, de lemn
  • pendular cu panza de lemn cat mai fina
  • slefuitor (ideal si pe tambur, pentru surubelnita electrica; e necesar pentru sflefuit pe rotund, gen inauntru manerelor, dar merge si manual)
  • o foaie de indigo (isi mai aminteste cineva ce-i aia?)
  • hartie de sflefuit – noi folosim de 80 si de 180)
  • pensula (daca vopsiti sau lacuiti)
  • menghine sau clesti – minim 2 bucati
  • spaclu – pentru aplicarea chitului de lemn

Cum faci un balansoar Rainbow Rocker

Intai de toate, e necesar sa printezi sablonul (click pt download) pe care il vei folosi. Noi l-am printat in format A1 (musai la un centru de printare), dar se poate si mai mare, A0, daca doresti sa faci un balansoar Montessori foarte mare.

Cu sablonul din pdf, ca atare daca il printezi (adica fara a-l mai ajusta), ar trebui sa iti iasa un balansoar Montessori cu dimensiunile de 50x81x47 cm.

Sablonul se contureaza apoi pe placajul de fag sau pin, folosind o foaie de indigo. Fixezi capetele hartiei cu banda adeziva si muti indigo-ul cum ai nevoie, pe masura ce desenezi manerul.

Ai grija sa plasezi cat mai in margini pe placaj desenul, astfel incat sa-ti ramana loc pentru un al doilea, pe care-l vei desena in interiorul celuilalt, ceva cam ca in poza asta de mai jos.

Asa ar trebui sa arate cele doua manere ale Rainbow Rocker-ului pe placaj

Obtinerea lateralelor pentru balansoar

Odata trasate manerele, e nevoie de cineva care stapaneste destul de bine pendularul, care sa decupeze cat mai aproape de perfectiune cele doua elemente.

Dupa ce ai decupat in placaj, uneste cele doua laterale si fixeaza-le cu menghine sau clesti, pentru a le putea retusa simultan, incat ele sa arate si sa se comporte la fel, in timpul balansului.

Finiseaza folosind tamburul de slefuire atat partea din interiorul balansoarului, cat si manerele si exteriorul, unde e cazul. Poti folosi si o foaie de smirghel simpla, facuta sul, insa procesul va fi de mult mai lunga durata.

Pregatirea scandurilor pentru Rainbow Rocker

In functie de cat de lat vrei sa iasa balansoarul, taie scandurile la aceeasi lungime. Noi am folosit 9 scanduri, pe care le-am taiat la 49 cm lungime, astfel ca balansoarul are aproximativ 51 cm latime cu totul.

Finiseaza cat poti de bine scandurile, folosind un slefuitor cu hartie de slefuit, mai intai cu cea de 80, apoi cu cea de 180, pt finisare.

Daca planuiesti un balansoar Montessori colorat, acum e momentul sa vopsesti scandurile.
Dupa vopsirea scandurilor, aplica un lac care sa fixeze culorile, mai ales daca ai folosit culori pe baza de apa.

Asamblarea balansoarului Montessori

Odata pregatite scandurile si lateralele, e nevoie sa dai gaurile de ghidaj.
Pe un carton, deseneaza sectiunea unei scanduri (grosimea ei). Decupeaza respectivul desen si perforeaza cartonul acolo unde vei vrea ca suruburile sa strapunga in scandura, ideal cat mai central pe inaltime, destul de in laterale pe latime, incat suruburile sa nu permita scandurilor sa flexeze.

Cu cartonul obtinut, marcheaza capetele fiecarei scanduri, marcand totodata pe laterala si care va fi partea care vine in sus (pentru ca sigur nu vei da gauri perfect simetrice, si atunci fata care-i in sus si fata care-i in jos CONTEAZA!).

Cu acelasi carton de ghidaj, contureaza locul viitoarelor scanduri pe lateralele inca unite intre ele, incat sa formeze un semicerc, scandura langa scandura.

Un balansoar, doi clienti multumiti

Marcheaza si locul pentru gauri, unde urmeaza sa strapungi cu burghiul. Ai grija sa pastrezi cat poti de egala distanta intre scanduri si sa le amplasezi simetric, incat sa nu vina intr-o parte scandurile prea sus, iar in cealalta prea jos. Pentru mai mult succes, porneste desenul pe placaj cu scandura din centru (adica cea de-a 5-a).

Gaureste cu burghiul (maxim 1 cm adancime) fiecare scandura in laterala sa, pe punctele marcate. Aici e important de mentionat ca suruburile trebuie sa fie de vreo 3-4 ori mai lungi decat santul de ghidaj, deci de vreo 4 cm lungime, pentru a se putea infileta bine in lemn.

Totodata, in cele doua placaje unite perfect intre ele, da gaurile cu burghiul, folosind un suport de lemn in spate (rest de lemn mai gros), pentru ca va fi nevoie sa strapungi pana in partea cealalta, iar daca nu folosesti un alt lemn vei sparge placajul.

Acum, cu lateralele balansoarului perforate si scandurile marcate pentru suruburi, poti trece la asamblarea propriu-zisa a Rainbow Rockerului: Baga surubul pe gaurile date in manere si uneste-le cu cele date in scandura, urmarind sa nimeresti gaurile trasate (atentie, aici conteaza ca scandurile sa fie cu fata “in sus”, pentru a nimeri perfect gaurile).

Odata asamblat balansoarul Montessori, il poti lasa ca atare sau poti ascunde gaurile lasate de suruburi folosind chit de lemn, pe care mai apoi trebuie sa-l slefuiesti, odata ce se usuca.

Balansoarul Montessori e gata de folosit, merge fara probleme pana la 40-50 de kg (avem o cunostinta de 70 kg care s-a suit in el, dar nu recomand experimentul).

2 thoughts on “Cum faci un Rainbow Rocker (balansoar Montessori) de la 0 +sablon printabil”

  1. Mariana says:

    salut! faceti si contracos

    1. Cristina says:

      Salut! Din pacate nu, cel putin nu inca. Am facut vreo 5-6, pentru copiii celor apropiati, apoi ne-am lasat pagubasi, pentru ca e destul de mult de munca si sunt necesare niste automatizari pentru a putea face asta la modul profesional si la o calitate cat mai inalta. Poate pe viitor, avem in vedere si asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Post