Ieri am simtit pe propria piele, a nu stiu cata oara, ce inseamna sa fii pacient in sistemul medical din Romania. Adica desigur, pana acum m-am mai fofilat de la o vreme, mai un privat, incercam sa evit contactul cu medicii aia despre care stiu clar ca sunt inradacinati in sistem. Ieri insa n-am mai avut de ales si am ajuns inca o data la mana unui medic ce n-ar trebui sa fie acolo: Angela Prosii, pe numele stimabilei.
Timpul se scurge si nasterea fratiorului lui Iris se apropie cu pasi repezi, asa ca am inceput sa fac ultimele analize care se fac inainte de nastere. Printre cele uzuale de sange, in mod tipic se face si o analiza ginecologica ce de regula e asociata cu nasterea naturala, asta in ciuda faptului ca cel mai probabil va fi o cezariana programata. Probabil e standard, n-am mai stat sa pun la indoiala.
Ca niciodata, am luat calea mersului la medic “pe trimitere”. Nestiind unde sa ma duc incat sa-mi fie si facil sa las fata cu ai mei, m-am programat langa casa lor, la 5 minute de mers normal, 15 cand cari ditai ghiozdanul.
Jumatate de ora de stat la usa, dupa ora programarii, desi inauntru nu era nicio pacienta
Medicul? Prosii Angela, specialist obstetrica ginecologie. O fi, n-am apucat sa aflu.
Ma duc cu programare la ora 1, motiv pentru care cu vreo 5 minute inainte de programare eram deja acolo. Singura persoana la ginecologie, o alta femeie in cabinet. Tipa din cabinet iese dupa vreo 3 minute de cand am ajuns eu, urma sa intru (am crezut eu, in naivitatea mea).
Ei as, jumatate de ora mai tarziu eram tot in fata cabinetului gol, iar dinauntru nu se auzea decat duamna doctor, barfind intr-o veselie cu duamna doctor de la cabinetul de alaturi.
Bai si am o problema cu autoritatea, motiv pentru care astept cuminte cele 30 de minute academice (parca erau 15, nu?). Apoi nu mai rezist si dau sa intru, in ciuda afisului pe care scria clar, cu rosu, litere de tipar: NU INTRATI NEINVITATI. Inauntru, nimeni. Medicul era dupa colt, in cabinetul colegei, barfind in continuare in voie.
Vorbesc un pic mai tare, ca nah, nu mi se aude glasul cristalin de hahaiala de pe fundal, moment in care apare si duamna doctor Prosii. Am avut pentru o fractiune de secunda impresia ca ah, nu stia ca sunt afara si se astepta sa fi intrat, daca voia cineva un consult.
Cand colo, duamna doctor ma invita foarte indignata sa astept afara.
Am iesit si am mai petrecut inca vreo 5 minute in fata usii, timp in care sangele imi dadea in clocot si in mine se dadea o batalie crunta: sa mai stau sau sa plec?
Bineinteles, parte din mine gandea “bai, ai stat pana acum, ce rost are sa faci alta programare, in alta parte, alta zi, alta distractie? Rabda si tu ca n-o fi foc. Macar asa faci si tu o analiza pe trimitere”. Cealalta, mult mai incrancenata, imi spunea “Sa astepti ca sa ce? Sa termine duamna doctor de depanat amintiri? Ai rabdat suficient, ti-a pierdut prea mult timp, nu merita sa mai stai”. Si pentru ca mie-mi place partea cu colti mai ascutiti din mine, am ascultat-o de indata.
Ar mai fi de mentionat aici ca, de cand am ajuns eu si pana am plecat alergand pe scari de nervi, mi se mai alaturasera inca 3 persoane la coada. Toate, asteptand cuminti sa termine duamna doctor Prosii barfa.
Doamna care la pranz astepta (cu programare) sa intre inca de dimineata
In jumatatea aia de ora cat am asteptat ca fraiera pe hol, s-au intamplat urmatoarele lucruri: pe acelasi hol, dar in coltul opus, asteptau 5 persoane la gastroenterologie.
Iese la un moment dat o asistenta si, in drumul ei spre casa (pesemne se schimba tura), enumera cele 5 persoane care asteptau spasite in fata usii, in ordinea programarilor lor. Explica apoi ca dna doctor s-a decalat putin cu programarile, motiv pentru care asta e, mai au de asteptat.
Ce mi-a atras atentia a fost urmatoarea fraza: “Ah, doamna Cutarica!” (prima dintre doamnele enumerate pe lista de programari). “Stiu ca dumneavoastra stati de azi dimineata, dar n-am ce sa va fac. S-a decalat doamna doctor cu programarile”. Reamintesc, era ora 13:30.
Doamna Cutarica era o femeie in varsta, as aprecia trecuta de 70 de ani care a asteptat cel putin jumatate de zi pentru o banala consultatie. Zic cel putin, pentru ca eu am plecat, iar dumneaei tot acolo, tot spasita in fata usii.
Mi-am lasat copilul sa oracaie, pentru a asculta 30 de minute de barfa la usa unui cabinet medical
Tot in jumatatea aia de ora cat am lipsit, mi-am blestemat zilele ca am plecat de langa Iris. De ce? Pentru ca era fix ora ei de somn, intr-o casa in care nu e atat de obisnuita si unde nu prea-i place sa doarma, iar in cele vreo 40 minute, pana am revenit eu, ea a plans incontinuu, desi era la taica-su-n brate. Cu alte cuvinte, mi-am lasat copilul sa oracaie, pentru a asculta 30 de minute de barfa la usa unui cabinet medical. M-am simtit mama anului.
Doar cand holurile dispensarelor vor fi goale, medicii vor reconsidera programarile facute in bataie de joc
Desi sunt perfect constienta ca nu se va intampla niciodata, tare mi-ar placea sa vad mai multe persoane care, atunci cand vad ca programarile de la stat se fac in bataie de joc, primand cafelele si barfa in locul pacientilor, sa plece si sa caute alternative. Sa lase coridoarele pustii, incat sa rasune numai barfele duamnelor doctor.
Din pacate realizez ca alternativele-s putine, deseori pe bani, iar oamenii bolnavi n-au chef, rabdare, timp sa stea sa caute medicul ala, care le va respecta lor timpul si drepturile ca pacienti.
Doar pentru ca e cu trimitere, nu inseamna ca e pe gratis!
Insa doar atunci cand duamnele doctor vor avea holurile libere si nimic de decontat de la asigurarile de sanatate, abia atunci ar putea sa se schimbe ceva in modul in care merg lucrurile.
Pentru ca in ciuda perceptiei ca “daca te duci pe trimitere, te duci pe gratis”, medicii fac exact aceiasi bani inclusiv din consultatiile alea, precum ar face daca ar incasa banii direct, asa cum se intampla la privat.
E o falsa impresie ca ti se face o favoare, cand te duci cu trimitere. Medicul tot pe banii aia lucreaza, dar cumva aproape sigur vei avea parte de tratament diferit, decat daca ai plati cash.
Pana atunci, suntem condamnati sa ascultam pe la usi barfele unor medici care sunt atat de inradacinati in sistem, incat nici n-ar sti sa-si faca meseria la standardele care se impun la privat. Asa ca, norocul unor astfel de medici sunt bolnavii care inca atarna pe la usi, cata rabdare or mai avea si ei.
Image by Darko Stojanovic from Pixabay
