Bebe nu vrea in patut? Cred ca sunt mult prea putini cei care vor cu adevarat. Pe Iris a mea am reusit abia acum, la aproape 2 ani, sa o conving ca somnul in patut e o idee buna, chiar daca nu in fiecare seara ne crede pe cuvant.
In materialul de mai jos n-o sa gasesti mai mult decat o experienta personala, care te poate ajuta sau nu. Tine cont ca toti copiii sunt diferiti si ce functioneaza la unul, nu functioneaza la celalalt. In cazul de fata, asta a functionat la Iris a mea.
Din a doua zi de viata, Iris a dormit cu noi in pat
Povesteam si aici ca fii-mea uraste somnul, sau ceva. Cert e ca ne-a terorizat in primul an de viata si chiar mai mult. Ei bine, a trecut ceva timp de atunci, am reusit sa stabilim o rutina a somnului, care insa functiona doar atat timp cat era zi, iar Iris dormea in carucior, afara.
Cum se punea problema de somn in casa, fie ca era cel de dupa-amiaza, fie ca vorbim de ora de culcare, seara, incepea toata tevatura: dupa baita veneau putine desene, dupa desene primea san, timp in care ea adormea (cand n-adormeam noi inaintea ei), iar dupa toate astea ieseam din camera ca doi ninja.
Cat tinea? 20 de minute. Maxim. Apoi trebuia sa se duca taica-su la ea, ca daca ma prindea pe mine iar nu mai scapam zeci de minute bune, s-o tina in brate pana adormea la loc, s-o puna usurel ca pe un fulg in pat, iar in serile cand atinsul patului nu o trezea, reusea si el sa se strecoare inapoi afara din camera, pentru alte 30-40 de minute. Maxim.
Apoi ciclul se repeta. Practic, pitica noastra isi dormea ciclurile de somn si la finalul fiecaruia se trezea foarte surprinsa ca nu e nimeni cu ea.
Aici probabil ca am gresit si noi, aducand-o din a doua noapte de viata in patul nostru, intre noi, insa per total, uitandu-ma inapoi nu regret nimic. Poate doar somnul ei sacadat, care ar fi putut fi intregit mult mai devreme, daca ne dadeam seama de asta.
Cum am procedat, de a ajuns sa doarma in patut la aproape 2 ani
Inainte ne furisam in camera langa ea odata ce ne bagam si noi la somn. Si se stia: mai urmau, garantat, cel putin 2-3 treziri pana dimineata, chiar daca ea era trecuta de varsta de un an.
Intr-una din seri am adormit amandoi pe canapele, asa incat era deja dimineata cand dumneaei ne-a trezit plangand. Am realizat astfel ca ea a dormit mult mai bine fara noi langa ea, insa asta tot nu ne putea permite s-o lasam singura in camera vreun minut, dupa ce se trezea, pentru ca era libera ca pasarea cerului. Libera sa se dea jos din pat, sa misune prin camera, sa nu doarma.
Zilele au trecut si, odata cu sarcina, eu am ramas treptat fara lapte (stiu asta pentru ca ma durea de-mi venea sa ma cocot pe pereti cand se atasa). Asa s-a facut ca intr-o seara am zis sa mai incercam o data biberonul (pe care nu-l tolerase in trecut nici macar cu laptele meu). Si iata ca pentru prima data a luat biberonul cu lapte fara sa obiecteze, pesemne si ea simtea seceta.
Au trecut vreo 2 saptamani astfel: in loc de san biberon, iar dupa biberon primea si putin san, doar cat sa adoarma, iar noi s-o zbughim din camera ca pana atunci.
Intr-una din seri insa, frustrata tare de faptul ca nu voiam sa-i dau intai san, apoi biberon (ma seca de durere daca le luam in ordinea asta), Iris a inceput sa ma loveasca.
Asta a fost momentul in care taica-su a decis “ia treci tu in patut”, loc ce pana atunci servea doar pentru desene si pentru restrictionat accesul ei in timpul zilei, cand niciunul dintre noi nu putea fi cu ochii pe ea.
Bai fratilor si s-a pus domnisoara mea pe un plans, de mai mare mila ti-era. Asta pana am iesit din camera ei, cu inima bucati, moment din care nu au trecut 5 minute, iar ea era deja in lumea viselor.
Asta a fost prima noapte pe care Iris a dormit-o la ea in patut, pana dimineata legat, fara vreo trezire. Bineinteles, a doua zi s-a trezit cu strigaturi, dar macar reusisem un prim pas.
Asa ca am zis “hai sa mai incercam o data, sa o mai culcam o data in patut, poate merge”.
Si iata cum va scriu in a 6-a sau a 7-a seara in care pitica noastra doarme la ea in patut, cu pernuta si 2 plusuri pe langa ea (care pana acum erau primele victime, acum nu le mai gasim asasinate pe jos).
De strecurat ne strecuram in continuare in patul mare de langa ea, cel in care obisnuia sa doarma cu noi pana recent, insa acum nu se mai trezeste peste noapte, iar atunci cand asta se intampla, se culca singurica la loc dupa 2-3 suspine.
Nu sunt pregatita sa o las sa doarma complet singura in camera, vreau sa fiu langa ea cand se trezeste dimineata, dar realizez totodata ca somnul ei intre noi nu era deloc unul odihnitor, deoarece ea se trezea la fiecare miscare de-a noastra.
Practic, am trecut de la cosleeping la CIO intr-o noapte
Noi am mai avut tentative sa o lasam sa planga, pentru a se descarca si pentru a-si forma apoi o rutina de somn. Pur si simplu insa mi s-a parut mult prea mica sa inteleaga ca noi nu disparem daca ea se culca, incapatanarea ei era prea mare si per total, i-a fost mai bine sa doarma langa noi in pat, sa ne simta langa ea.
La Felix insa planuiesc sa preintampin problema asta. Patutul in care el va dormi va fi unul de cosleeping, cel putin pana la 6 luni, ca apoi sa-l transferam si pe el intr-un patut obisnuit de bebe.
Ce voi face diferit a doua oara? Garantat voi incerca sa nu ma mai las prada oboselii si sa nu-l aduc si pe el intre noi, caci clar nu e o solutie care sa ne avantajeze cu adevarat.
Insa nici nu cred ca e un pas firesc sa lasi un copil de cateva luni sa planga isteric in fiecare noapte, pana cand “se invata”, asa cum ne invata cei ce predica metoda CIO (cry it out) de la 3 luni incepand.
Daca Iris plangea mai mult de 5-10 minute legat, cred ca m-as fi apucat cu mainile de par, dar ma infiintam in camera ei negresit. Mai cred insa ca ea a ajuns deja la o varsta la care lasa in urma bebelusia si deja ne cam intelegem cu ea. De-asta banuiesc ca si ea a inteles ca e doar somn, e doar o perioada, e doar pana dimineata.
Acum rutina i s-a schimbat, dar n-as zice ca dramatic: in continuare primeste biberon si sta intre noi in pat, in continuare ii dau san dupa, cat sa o amortesc, insa cand e inca perfect constienta o mutam in patut. In fiecare seara plange putin, insa niciodata nu pot spune ca a mai plans sa salte camasa pe ea, ca-n prima noapte. Si dimineata se trezeste tot mai odihnita si-i cere dreptul de a se culcusi intre noi in pat, cat inghitim galbenusul.
