Cazusem zilele astea in paharul cu nostalgie si ma gandeam la zilele petrecute in maternitate. Bineinteles ca pe masura ce trece timpul uiti de dureri, uiti de neajunsuri, uiti de faptul ca nu prea puteai face un dus.
Astea trec si raman doar aspectele care te marcheaza placut, dupa un astfel de eveniment. Dar ceva nu pot sa uit si imi umbreste amintirile: faptul ca am dat spaga in fiecare zi de sedere, desi sunt total impotriva acestui obicei.
Si mult, mult prea des am citit opinii mai mult sau mai putin avizate, despre cum noi ar trebui sa incetam sa mai dam bani, ca personalul medical are de-acum salarii decente.
Nu, oameni buni, schimbarea (de data asta, cel putin) nu pleaca de la noi. Pentru ca oamenii nu dau spaga in spital de bucurie. Dau pentru ca ei sunt convinsi ca e necesara acea spaga.
Pentru ca intr-un fel doare o injectie facuta “pe gratis”, in alt fel doare una facuta dupa ce ii bagi mana subtil in buzunar asistentei.
Spaga data ar trebui mai degraba vazuta ca o taxa de protectie
Exceptand situatii in care un pacient urmareste sa fie prioritizat sau sa aiba parte de tratament preferential, altul decat i s-ar cuveni oricum, caz in care vorbim de mita in toata regula, spaga este efectiv o taxa. O taxa pe care o platesti de frica, oricat de mult s-ar auzi in media ca “gata domne, doctorii castiga bine”.
Pentru ca tu stii deja ca ei au fost invatati sa castige binisor inca de dinainte de maririle de salariu, prin spagile despre care discutam. Si ca, practic, e posibil ca acum ei sa vada maririle astea ca pe un drept ce li se cuvenea de mult (corect!), dar care nu presupune automat eliminarea spagii din relatia pacient-sistem medical.
Nu ii ceri pacientului, o persoana vulnerabila si aflata la mana personalului medical, sa faca pe grozavul dintr-o data si sa nu mai respecte regulile nescrise care functioneaza de zeci de ani.
Si da, zic zeci. Pentru ca unde acum este plicul, inainte era cartusul de Kent, porcul in portbagaj si alte ofrande, ce serveau drept spaga.
Ii ceri in schimb personalului medical sa nu mai puna mana. Ii ceri sa isi respecte in primul rand halatul pe care il poarta, sa aiba demnitate pe masura importantei functiei esentiale pe care o are in societate si sa nu se mai preteze la a accepta bani de la oameni care-si cumpara un tratament (spera ei) uman.
“Dar nu le cere nimeni sa dea”
Evident ca nu le cere, ca deja am discuta despre cu totul alte fapte, iar lucrurile ar fi mult mai clare.
Dar acceptarea de bani de la pacienti ar trebui vazuta, in primul rand de catre doctori, ca pe o injosire.
Cum poti tu, om cu salariu ce poate atinge si depasi 10000 lei, sa te pretezi la a lua bani de la un om care poate face aceeasi suma in jumatate de an?
Cum mai poti tu gandi ca practici cam cea mai importanta meserie pentru umanitate, cand acceptand acei bani, tu devii mai putin uman?
“Dar ii alearga lumea cu banii prin spitale”
Da, am auzit-o si p-asta. Ce vrei domne, ii alearga babele sa le bage plicuri in buzunar.
Evident ca ii alearga, asa s-au obisnuit ca merg lucrurile. Dar ia sa mediatizam cazuri de medici ce nu ar pune mana pe un leu necuvenit, sa vedem, incepe sa se diminueze fenomenul?
Da, medicii sunt cei care ar trebui sa spuna sus si raspicat “Nu, multumesc. E sub demnitatea mea, eu sunt platit sa imi fac datoria.” ori de cate ori e nevoie, pana cand sistemul se va scutura de practica asta nociva. Pana cand oamenii vor intelege ca e ok, sunt in siguranta in spital, chiar daca nu scot banul din buzunar.
Pana atunci, noi dam, ei iau si cu totii ne prefacem ca toate astea nu se intampla.
