Obişnuiam să îl urăsc din suflet: Sindromul impostorului. Atât de tare, încât mulţi ani am preferat să rămân rutinată la job, unde mă ocupam de pătrăţica mea şi aia era, aia ştiam, nimeni nu-mi putea contesta autoritatea. Decât din când în când.
Învăţ să îmbrăţişez sindromul impostorului
După ce i-am născut pe Pic şi Poc, după ce l-am văzut pe el trecând printr-o reală metamorfoză, plecând de la omul cu 0 putere de negociere, ce se ruga de oameni pentru interviuri şi ajungând să refuze interviuri, deşi se ţin HR-istele de el scai, am zis că o să mă fac frate cu dracul.
Şi-n cazul ăsta, vorbim despre a îmbrăţisa sindromul impostorului, pentru că dacă stai şi analizezi un pic lucrurile, nu e cel mai rău lucru care ţi se întâmplă.
Când apare sindromul impostorului
Păi eu acum voi vorbi din perspectiva mea, maxim poate şi a lui, deşi nu cred.
Eu am observat că apare în strânsă legătură cu ieşirea din zona de confort. E pe undeva logic, cu cât te duci într-o zonă profesională mai puţin cunoscută, cu atât ar trebui să fii mai puţin stăpân pe tine şi să te simţi ca şi cum toţi ceilalţi aparţin, numai tu eşti 14 din cărţi.
De la începutul anului până acum am avut nu mai puţin de 4 angajatori. Povesteam şi aici despre nişte demisii dramatice de pe parcursul meu profesional. Ei bine, sper să rămân tot cu 4 până la finele anului cel puţin, pentru că schimbatul jobului nu a venit ca un scop în sine.
Dar divaghez. Deci când apare sindromul impostorului, fără ca tu să fii cu adevărat un impostor? Păi pe principiul că nu iese fum fără foc, când e ceva acolo, dar nu prea mult. Adică nu ai tu toate cunoştinţele şi abilităţile însă, dar ai toată capacitatea de a le asimila. Ideal şi voinţa.
Sindromul impostorului te poate ajuta să evoluezi
La cele 3 din 3 joburi am învăţat în săptămâni mai mult decât am învăţat în ani la jobul rutinat. Google Ads, Fb Ads, Google Merchant, Figma, Canva şi chiar şi platforma greoaie de integrare a celor de la eMag, care mi-a dat ceva bătăi de cap, dar tot am dovedit-o.
Toate, cu mici excepţii, sunt unelte cu care am luat contact în decurs de câteva luni şi cărora, de voie, de nevoie, am ajuns să le cunosc toate cotloanele.
Şi da, cu unele, recunosc, mai avusesem contact şi înainte, dar nu în aceeaşi măsură, nu sub aceeaşi presiune.
Când nu te mai simţi impostor, nu mai ai ce învăţa din acel loc
Diferenţa? La vechiul job nu mă mai simţeam de mult impostoare.
Pentru că, de fapt, despre asta e vorba: cât încă ai de învăţat, dacă nu cumva ai o părere măreaţă despre tine, vei simţi că nu aparţii, că încă nu eşti stăpân pe domeniu.
Şi după ultimele 3 experienţe, din care nu regret niciuna, pot spune cu mâna pe inimă: prefer sentimentul de impostoare, dar să am ce învăţa, decât să lâncezesc într-un loc cu anii şi să-mi îngustez orizonturile, fiind sigură pe mine.
Acum am început de o săptămână activitatea într-un loc nou, oamenii par minunaţi, însă senzaţia a revenit fulgerător. O îmbrăţişez şi-i dau înainte, până ce nu voi mai avea sindromul impostorului. Apoi, probabil, va veni din nou un moment al schimbării.
