Nastere la Filantropia in pandemie

Nastere la Filantropia in pandemie – Pe nesimtite a trecut aproape o luna de la nasterea lui Felix, la Filantropia, in plina pandemie. A fost o reala aventura (mai ales emotionala), dar totul e bine cand se termina cu bine. Uite cum stau lucrurile la cel mai cel spital de stat specializat pe obstetrica din capitala, Filantropia, in plina pandemie Covid19.

Nastere la Filantropia in pandemie – Internarea

Intai de toate, e foarte important de mentionat ca la sfatul medicului meu, am mers (din nou) pe cezariana. Spun asta pentru ca, desi Filantropia e singurul spital in care se poate naste natural dupa cezariana din Romania, nu era si cazul meu, din cauza unei malformatii la nivelul uterului si din pricina existentei de tesut cicatricial, rezultat de la vechea operatie (risc de ruptura uterina).

Asadar, in cazul meu a fost o nastere programata, pe 30 m-am infiintat la spital, stiam cand e medicul, stiam cu cine aveam sa nasc. In cazul nasterilor naturale, la Filantropia li se interzice medicilor sa vina de acasa in afara turelor si a garzilor pentru a asista la nastere. Prin urmare, nasti cu cine e de garda, daca nu cumva ti se induce travaliul (desi si atunci tot cu cine e de garda nasti, in sensul ca nu poti stii cu adevarat cat dureaza totul).

Cum spuneam, pe 30 martie tremuram ca frunza-n vant in fata spitalului Filantropia, plangand ca fraiera si facand-o si pe Iris sa planga, luandu-mi la revedere apocaliptic, ca si cum urma sa plec pentru tot restul vietii.

Odata intrata pe poarta spitalului, lucru care se intampla de una singura, treci printr-un container modular in care esti inregistrata. Cu bagajul te pot ajuta cei de la poarta (suspectez ca nu pe gratis, dar nu bag mana-n foc), insa eu am preferat sa ma tarasc singura cu ditai geanta. Asa, din ambitie.

Ulterior ajungi la camera de garda, unde esti din nou inregistrata de doamna de la paza si esti apoi trimisa catre un alt container din curtea spitalului, unde se face testarea Covid19.

Testul e incomod, ai impresia ca incearca sa-ti gadile sinusurile cu betisorul mega-lung, dar macar se termina repede. Apoi astepti pe holul de la camera de garda sa fii preluata, daca se confirma ca rezultatul testului e negativ. Nu stiu sa spun ce se intampla daca iesi pozitiv, imi inchipui insa ca esti transferata la unul dintre spitalele suport Covid19, care are si maternitate (vezi Elias).

Odata prelucrate toate datele si facuta internarea, intri la garderoba, unde iti vei lasa toate hainele de strada in saci. Tot aici lasi si geanta mare.

Iti poti lua (si chiar recomand) cu tine o geanta mica, in care vei tine lucruri precum:

• telefon + incarcator
• portofel
• dosar medical (analize, ecografii, etc)
• absorbante postpartum
• sticla apa
• cateva scutece (eu am luat 5, iar dupa 12 ore cand mi-au adus copilul, mai aveau un scutec curat)
• servetele umede pentru copil

De aici, lucrurile decurg putin diferit daca urmeaza sa nasti natural. Din ce am inteles, ramai la sala de travaliu, unde vei sta alaturi de moase pana cand travaliul progreseaza suficient cat sa te mute la sala de nasteri.

Dupa expulzie, primesti copilul pe piept pentru ora magica (nu stiu daca il poti tine chiar o ora, probabil cat timp te coase medicul), timp in care esti si incurajata sa-l alaptezi.

Esti tinuta cam 2 ore sub observatie, apoi esti data pe salon, unde iti este adus si copilul. Cam asta e ce stiu despre nasterea naturala, iar asta pe surse.

Nastere in pandemie – Cezariana la Filantropia

Acum, pentru cezariana programata, cel putin din experienta mea, esti bagata intr-un salon si astepti sa fii chemata la etajele de mai jos, unde e si sala de operatii.

Din nefericire pentru mine, fix in ziua in care eram programata, au venit o groaza de cezariene de urgenta, astfel ca am stat o zi in spital degeaba. Treaba asta numai ca nu m-a bagat in depresie, dat fiind ca as fi dat orice sa fiu acasa langa Iris si nu in spital, asteptand o nastere care nu avea sa se produca in ziua aia.

Ziua urmatoare insa n-a mai decurs asa. Cand mi-a venit randul, am coborat la etajele inferioare (jur ca nu mai stiu numarul), unde am fost bagata intr-un salon.

O asistenta mi-a pus branula, moasele au venit si s-au prezentat, explicandu-mi ca urmeaza sa intru cat de curand in operatie. A venit apoi si medicul anestezist, am discutat despre vechea mea experienta cu rahianestezia, m-a linistit spunandu-mi ca au ace foarte subtiri si ca nu crede ca voi avea aceeasi problema. A avut dreptate, n-am ramas cu dureri de cap, dar nici n-am mai miscat capul in timpul operatiei si cateva ore dupa.

Odata pregatita sala, a inceput agitatia. Imbracata intr-un halat de panza cu spatele gol, m-au asezat pe masa de operatie in fund. O asistenta m-a tinut de cap, cu barbia bagata in piept, in timp ce medicul anestezist a facut intepatura. A nimerit din prima, a durut considerabil mai putin decat la prima nastere.

Nu stiu ce baga oamenii astia in perfuzii in timpul cezarienei, dar nu-mi amintesc sa fi simtit vreodata mai tare ca plutesc si ca nu-mi pasa de nimic. Esti zen, nu ai emotii, nu te panichezi, pentru ca n-ai cum, iti baga ceva calmante ca de elefant, incat viata e roz.

Vreo 15 minute de plutire mai tarziu (sa fi fost? nu stiu), l-am auzit prima data pe Felix oracaind din toti rarunchii, dar parca tot n-a intrecut-o pe sor-sa cu plamanii ei.

Am petrecut restul de vreo 25-30 minute plangand intruna, cu una dintre moase la capul meu, mangaindu-ma cand si cand si incercand sa se asigure ca plang doar de emotie.

La terapie intensiva

Ulterior operatiei, care si asta a cam fost inghesuita intre urgente, am ajuns la terapie intensiva. Am primit o patura electrica, pentru frisoanele ce aveau sa urmeze, astfel ca n-am avut de fapt niciun frison.

In ciuda faptului ca ma asteptam sa primesc infamul sacotei de nisip pe burta, ca la Elias, acesta n-a venit. Intrebasem inca din operatie si mi s-a spus ca la ei nu e procedura standard, se adauga o greutate pe abdomenul lauzelor doar daca medicul considera necesar.

Iar in cazul meu, nu a fost deloc necesar. Ocazional veneau asistente care administrau calmante, fara a administra si oxitocina (pentru a stimula contractiile uterine) in paralel, lucru care a facut sa am o sedere la terapie intensiva complet lipsita de dureri.

In plus, la fel ca si in operatie, nu stiu ce bagau oamenii aia in perfuzie, dar ma lua cu somn bine de tot dupa fiecare vizita. Printre asistentele de la terapie intensiva a venit si o asistenta de la neonatologie care a discutat cu fiecare dintre noi despre vaccinuri, pentru care a trebuit sa consimtim, dar si sa faca poze bebelusilor, pe care ulterior sa ni le trimita pe Whatsapp.

In mod obisnuit, ar fi trebuit sa petrec 12 ore la terapie intensiva, insa din pricina aglomeratiei create si din cauza nevoii de paturi, am fost data pe salon dupa 6 ore, cu sonda inca atasata.

Tot la 6 ore dupa operatie, am inceput sa merg prin salon, in speranta ca ma voi recupera mai repede, incat sa primesc baiatul in salon.

Din fericire l-am primit de-abia a doua zi, si spun din fericire pentru ca n-as fi fost capabila sa am grija de el in momentele alea, de-abia aveam grija de mine. Dupa inca vreo 14 ore insa si dupa scoaterea sondei, a fost adus si Felix in salon langa mine. Tot atunci mi-a fost adus de la garderoba si bagajul mare.

Alaptarea a decurs greoi, si in ciuda incercarilor asistentelor de la neonatologie, Felix nu prea s-a impacat cu sanul. In primele ore de viata el primise formula de lapte cu seringa, lucru care l-a facut sa se frustreze foarte tare cand il atasam la san, deoarece el era obisnuit sa curga.

In ziua urmatoare am tot incercat sa-l atasez corect, deseori primea sanul doar ca 2-3 secunde mai tarziu sa-l scuipe inapoi sau sa adoarma direct, in functie de cat de hranit era.
Asa am inceput sa cer si eu, ca si colega de camera, cate o seringa de 20 ml cu supliment, deoarece mi-era clar ca inca nu se pornise lactatia, iar colostrul clar nu i-ar fi ajuns nici daca stateam intr-una cu el la san.

De altfel, am si incercat: vreo 3-4 ore am stat cu el la san fara intrerupere. Cand l-am desprins, Felix inca mai voia, fara sa fie vreo sansa ca el sa adoarma. Acela a fost momentul cand am decis sa suplimentez, iar dupa o seringa primita, bebe a dormit vreo 3 ore neintors.

Am petrecut ziua de dupa nasterea lui incercand sa-mi reamintesc ce uitasem cu Iris, adaptandu-ma la noua fiinta mancacioasa care-mi fusese pusa in brate si sperand sa ma recuperez cat mai repede, sa ajung acasa.

Nastere la Filantropia in pandemie – Externarea

In ziua externarii, mai exact in 48 de ore de la nastere (eu am nascut miercuri, am iesit vineri din spital), am fost vizitata de medic (de altfel, vizita acestuia a fost zilnica), copilul a fost vizitat de neonatolog si i s-au facut restul de vaccinuri si testarea de boli metabolice.

Pentru a putea fi externata, a fost necesar sa ii transmit doamnei de la registratura (te cauta ea) copii dupa buletinul meu si al tatalui, precum si copie dupa certificatul nostru de casatorie. Toate astea le-am trimis pe Whatsapp.

Odata ce am primit biletul meu de externare si cel al copilului, dupa vaccinarea BCG si dupa testarea metabolica, am fost libera sa plec. Am imbracat baiatul si am strans toate cele de prin salon si am chemat o infirmiera, care sa ma ajute cu bagajul (asta e procedura).

Dupa ce am coborat la garderoba, bebe a ramas pe o masa cat timp m-am schimbat in haine de strada. Cu biletele de externare am mers apoi la registratura, de unde am obtinut certificatul medical constatator al nasterii (cel necesar la primarie, pentru declararea copilului).

In continuare, bagajul meu a iesit din spital carat de un barbat de la paza, care l-a dus direct la masina, iar eu am iesit cu Felix in brate.

Nastere la Filantropia in pandemie – de luat acasa

O sa incerc sa rezum cateva dintre detaliile care intereseaza pe mai toata lumea, cand vine vorba de spitalele de stat din Romania. Sper sa nu ratez nimic, daca e ceva ce va intereseaza in mod deosebit, ma puteti trage de maneca in comentarii si promit sa raspund imediat ce vad.

Mancarea din spital

La Filantropia, mancarea e asigurata de o firma de catering. In cele 3 zile cat am stat in spital, am primit compot de mere, orez cu ciuperci (f bun!) si snitel, ciorba de legume, fasole verde (singurul fel de mancare pe care-l detest, dar asta e buba mea), mancare de cartofi, iar la micul dejun iaurt, ou fiert, gem si unt (cubulete), nelipsita paine.

Fata de multe alte spitale, mancarea e mai mult decat decenta.

Personal, consider ca se baga f multa paine si multi cartofi in meniul unor femei care, teoretic, nu prea au voie sa se baloneze. Pentru ca doare, doare al dracului de tare. Asadar, eu am evitat painea complet, la fel si cartofii. Am cam mancat doar iaurt, compot si altele pe care le-am simtit mai usoare pentru stomac.

In privinta apei, poti avea apa ta (eu chiar recomand), dar daca cumva ti se termina, tine cont ca au dozatoare pe holuri. Totusi, vorbim de dozatoare cu filtre, iar apa are, in opinia mea, un gust care sugereaza ca filtrele alea n-au fost schimbate recent.

Curatenia din spital

Per total, spitalul mi s-a parut unul foarte curat, cu mici exceptii. De pilda, in fiecare zi se intra cu mopul ce mirosea pregnant a clor si totodata se insista pe aerisit saloanele.

“Norocul” meu a fost sa am o colega de salon cu mare frica de curent, drept pentru care am stat in esenta in acelasi aer clocit aproape 48 de ore, pentru ca era bai mare daca deschideam putin geamul.

La baie lucrurile nu stateau asa grozav: cadita de dus se infunda si nici nu era prea curata, iar dus nu-ti prea puteai face. In ciuda faptului ca aveai apa calda din belsug, apa nu ajungea la para de dus, furtunul fiind rupt pe traseu.

Concluzii si sfaturi

Da, inca se merge pe spaga, atentii. De la infirmiera pana la doctor, inca se da si se primeste spaga in spital. In afara unei singure infirmiere de la ATI, care era extrem de insistenta si insinuanta, nu pot spune ca cineva a pretins vreo clipa acea spaga. Insa simteai si puteai observa diferenta dintre “cu” si “fara”.

Am schimbat vreo 5 colege de salon preoperator si am avut o colega postoperator. Dintre ele toate, doar colega din salon nu a dat nimanui nimic, exceptie infirmierei despre care am scris mai sus.

Credeti-ma, din pacate a simtit diferenta. Odata in comportamentul personalului medical, acele bedside manners despre care tot auzim din tari straine, a doua tratamentul efectiv. In ciuda faptului ca-si primea tratamentul, nimeni nu poate nega asta, injectiile ei erau facute “de toti banii”.

Nu am avut curajul ei, pentru ca in joc era copilul meu si nu eram dispusa sa risc pentru o revolutie prematura, ce nu cred ca se va intampla prea curand la noi in tara. Am mai scris despre asta, consider ca din sens opus trebuie sa vina schimbarea.

Altfel, cateva sfaturi utile:

Cand sunteti intrebate daca vreti seringi de supliment, primiti-le. Poate nu le veti folosi, insa daca aveti cumva nevoie intre orele in care seringile astea se distrbuie, aveti toate sansele sa nu gasiti sau sa vi se faca observatie pe tema asta.

Mi s-a intamplat sa ma duc in creierii noptii sa cer supliment si am avut noroc ca mai era, caci acesta se prepara din 3 in 3 ore, in cantitati fixe.

Desi vi se permite sa imbracati copilul (eu am avut vreo 5 randuri de schimb pentru el), e de preferat sa-l tineti infasat. Rugati o asistenta sa va arate cum se infasa daca nu stiti, pentru ca ii ajuta sa-si pastreze temperatura corpului, sa doarma mai bine si diminueaza reflexul Moro.

Per total, avand experienta celeilalte cezariene, pot spune fara ezitare ca daca ar fi sa aleg din nou, as alege clar Filantropia in detrimentul Elias sau oricare alt spital.

Mancarea era mai mult decat decenta, personalul medical roia prin spital ca un stup de albine, nu prea-i vedeai stand, curatenia era in limitele decentei, iar in perioada cat am fost internata n-am fost nevoita sa cumpar nimic din toate cele ce tin de domeniul medical, asa cum deseori se intampla prin alte spitale.

Deci da, recomand cu caldura nasterea la Filantropia.

Image by SeppH from Pixabay