Iridescent Review-uri la chestii Garden of lights – Merită vizita la Grădina Botanică?

Garden of lights – Merită vizita la Grădina Botanică?

Alice in tara minunilor - Garden of lights

După ce am văzut de mai multe ori în feed imagini de la Garden of Lights, am zis să ne încumetăm, să batem 25 de kilometri şi să îi dăm o şansă. A meritat? Aflaţi mai jos.

Garden of lights, noi 4, sâmbătă seara

Era sâmbătă după-amiaza, copiii se treziseră şi era întuneric deja. Oricum, toată ziua plouase, în parc nu apucasem să ieşim, la plimbare cu bicicletele nici atât, aşa că uite-ne pe noi cu 2 mici baterii Duracell. Şi atunci mi-am amintit de Garden of lights, evenimentul luminos de la Grădina Botanică din Bucureşti.

Având în vedere că era sâmbătă seara, aş spune că nu era foarte aglomerat. Suficient cât să trebuiască să aştepţi pentru a putea face poze, dar aerisit pentru o zi de weekend.

Aşadar, cât eu am pus de o tocănită la Tefal One Pot, el a îmbrăcat copiii, am programat oala şi am plecat spre grădină.

Alice în ţara minunilor, din lumini

Tema evenimentului este Alice în ţara minunilor, şi ca atare toate atracţiile sunt inspirate din această poveste. O tabla mare de sah, creată din lumini, Alice, regina, cărţile de joc, ceasul, toate elementele sunt prezente, sunt luminoase şi îţi iau ochii chiar şi adult fiind.

Până acum n-am apucat să le citesc această clasică, deşi o avem în bibliotecă. Cumva, mi se pare totuşi pentru copii ceva mai mari.

Eu, de pildă, îmi amintesc că detaliile legate de întâlnirea lui Alice cu regina mi s-au părut cel puţin dubioase, dacă nu chiar înfricoşătoare. Şi eram mai mare de 4 ani. Aşa că o să-i dăm o şansă, dar mai încolo.

Bineînţeles, majoritatea celor de acolo erau însoţiţi de copii, însă am văzut şi câteva cupluri de îndrăgostiţi, semn că locul e unul romantic şi potrivit plimbărilor în doi.

De unde iei bilet?

Biletele se pot lua de la casa de bilete, la faţa locului sau de pe iabilet.ro. Noi am făcut un fel de două feluri. Am ajuns acolo, era coadă, aşa că am luat biletul online.
Cât costă biletul la Garden of lights? Depinde. Preţul neredus pentru un adult, în weekend, cum am fost noi, este de 63 de lei.

Copiii sub 1 metru nu plătesc decât 1.5 lei. De luni pana joi, preţul pentru adulţi scade la 52 de lei.
Copiii peste 1 m înălţime, persoanele peste 60 de ani şi cei cu dizabilităţi şi însoţitorii lor intră cu 42 de lei.

(Play cu volum)

Toate aceste sume includ taxele pe care le achiţi când cumperi biletele de pe iabilet, deci îmi imaginez că direct la casă sumele sunt rotunde.

Garden of lights – A meritat?

Eu zic fără ezitare, da. Nu suficient încăt să mai merg o dată (au şi variante de bilete de tip abonament, pentru cei ce vor să revină), dar suficient cât să nu regret deloc experienţa.

Cu piticii e un pic mai greu, pentru că oricât de fascinaţi, spre final le obosiseră picioruşele. Felix voia în braţe, Iris voia în cârcă şi niciunul nu mai avea chef să străbată drumul înapoi, care nu este prin Grădina Botanică, ci te scoate undeva pe Splai.

Cu parcarea ne-am descurcat lăsând maşina pe străduţele de vizavi de Cotroceni, practic prin spatele fostului cinematograf Glendale. E ceva de mers pe jos, dar e cea mai optimă variantă, dat fiind cât de dificil e cu parcarea în zonă.

Deci, da. Mergeţi la Garden of lights, merită cu vârf şi îndesat şi cu şi fără copii, au reuşit organizatorii un loc tare feeric. Dacă nu v-am convins eu, vă las să vă convingeţi din poze.

2 thoughts on “Garden of lights – Merită vizita la Grădina Botanică?”

    1. Mi-ai facut dor sa mai facem o plimbare pe acolo. Da, chiar a fost o experienta frumoasa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Post