Dupa 25 de ani de la lansare, Titanic s-a reintors in cinema. Si pentru ca atunci cand el a rulat prima oara aveam 7-8 ani, deci cel mai probabil nici nu-mi era permis accesul, data fiind varsta, am zis ca de data asta vreau sa-l vad pe marele ecran. Si l-am vazut, intr-un cu totul alt mod.
Primul film vazut in cinema dupa mai bine de 4 ani
De aventura de la Teambuilding nu v-am mai povestit, ca erau prea multe opinii in spatiul virtual sa mai incapa si a mea si spiritele erau cam incinse. Pe scurt, noua ne-a placut, dar la mijlocul vizionarii a trebuit sa ne ridicam frumusel si sa plecam, pentru ca ne-a chemat educatoarea lui Iris. Iris facuse febra. Asadar, o perioada noi n-am stiut decat jumatate de film, dar noroc cu Netflix.
De data asta, el nu si-a mai luat zi libera, ci am lasat copiii la mama, dormind. Bine, nici de lasat nici de gasit nu i-am gasit dormind, ca filmul are 200 de minute (in care incremenesti in aceeasi pozitie) si evident ca ei nu dorm atat. Dar am profitat de moment si am zis sa mai facem o iesire. Ultima fusese la Hard Rock Cafe la concertul lui Baniciu, prin ianuarie.
Titanic in cinema, acelasi film, alta perspectiva
Despre film in sine, evident ca nu sunt multe de spus. Cine a vazut Titanicul deja il stie, cine nu, ar face bine sa-l vada pentru ca, cel putin in opinia mea, e unul dintre cele mai bine facute filme vreodata. E drept, sunt subiectiva si ma si fascineaza extrem de mult naufragiul din 1912, insa cred ca e greu de contestat calitatea acestui film.
Cum mi s-a parut? Pai filmul nu s-a schimbat, dar eu clar da. Daca in trecut (de la 9-10 ani, cand l-am putut vedea pe caseta, incoace) vedeam doar legatura romantica dintre cei doi si aia-mi cuprindea toata atentia, acum tot ce am facut a fost sa ma uit in spatele lor, pe tot parcursul filmului.
Prea mult prim-plan pe doua personaje fictive
Poate ca asta e defectul principal al filmului: se concentreaza mult prea mult pe 2 personaje si pe cliseele extrem de evidente, cand in spatele lor sunt alte 2226 de persoane despre care nu afli mare lucru. Nu mai punem ca personajele sunt fictive, ca aia mna, trebuia ceva fir narativ care sa amplifice dramatismul. Si da, stiu ca Jack Dawson a existat, insa n-a avut nici in clin, nici in maneca cu personajul din film.
Altfel, acum, la peste 20 de ani de la prima vizionare, nu am mai plans la drama iubirii neimplinite a lui J&R. Am plans in cu totul alte momente, presarate pe parcursul filmului, care nici nu mi-au captat atentia initial.
Am plans cand o mama (irlandeza, parca), de la clasa a 3-a le explica celor 2 copii ca vor fi imbarcati dupa ce se imbarca cei de la clasa I, pentru ca apoi sa ti-i arate la final, pe toti in pat, asteptandu-si linistiti finalul.
Am plans cand, foarte aproape de momentul scufundarii complete, langa cei doi apare o mama cu un sugar in brate. Ulterior, cand barcile se intorc, cei doi sunt aratati in apa, inghetati.
Si cred cu tarie ca momentele astea sunt cu mult mai dramatice decat orice narativ fictiv ar fi putut Cameron inventa. Pentru ca da, in apele Atlanticului in acea noapte au murit 53 de copii. Cu toata prioritatea acordata femeilor si copiilor. Bineinteles, 52 dintre ei au fost de la clasele inferioare, unde portile chiar s-au inchis, lasandu-i fara vreo sansa de salvare.
Totodata, la fel de dramatic mi s-a parut conflictul interior in care trebuie sa se fi aflat cei din barci. Din cele 20 de barci disponibile, una singura s-a intors, iar asta doar cand abia daca a mai avut pe cine salva.
Cu totii s-au indepartat si au asteptat ca tipetele sa se innabuse, ca oamenii sa moara, pentru ca na, cum imparti 70 de locuri dintr-o barca la 1500 oameni disperati?
Pentru tragedia Titanicului a fost nevoie de furtuna perfecta
Cred ca am vazut de cel putin 20 de ori Titanic, insa niciodata n-am fost atat de constienta de concursul de imprejurari, de furtuna perfecta care a avut loc, ca naufragiul sa aiba loc. Filmul iti arata asta, trebuie doar sa privesti atent.
“Toata viteza inainte”, dorinta de “a fi pe prima pagina la New York”, decizia de a ocoli ghetarul, nu de a-l lovi cu prora, precum si deciziile anterioare, 20 de barci in loc de 64, cate erau prevazute, inclusiv luna din an (cum ar fi fost daca toate ar fi avut loc in august?), Carpathia, la distanta prea mare, toate au format furtuna perfecta care a dus la moartea a peste 1500 de oameni. Si asta mi se pare cel mai dramatic. Cat ghinion sa ai?
Un lucru a ramas insa constant in modul in care ma uit la Titanic: De fiecare data il privesc sperand cumva la un alt deznodamant. Chiar si de-ar fi posibil, atunci n-ar mai reda un eveniment istoric, nu? Cred ca de fapt mi-ar placea sa fi existat un alt deznodamant atunci, in 1912, ca acum sa nu fi existat un film numit Titanic.
Apropo, stiati ca au existat doua surori ale Titanic? Olympic si Britannic (voiau sa ii spuna Gigantic, dar dupa tragedie n-au mai indraznit). Britannic s-a scufundat si ea, in 1916, dupa ciocnirea cu o mina.
Olympic a avut viata mai lunga si nu s-a scufundat.
Diferentele dintre filmul vazut acasa si cel la cinematograf
In mod evident, e mult mai misto sa vezi un film la cinema. Orice film.
DAR! Filmul este 3D, ceea ce e super tare, exista anumite elemente care ai impresia ca “vin spre tine”, exista senzatia ca esti mai aproape de protagonisti.
Tototdata insa, jur ca o sa ma gandesc de 2 ori daca mai merg sau nu la un film 3D. Nu stiu daca e batranetea (ehe, maica, altfel e dupa 30), nu stiu daca e de la durata foarte mare a filmului, dar am avut niste migrene teribile dupa film. Si da, am cautat, exista migrene cauzate de filmele 3D.
Filmele 3D pot cauza migrene
Cum cauzeaza un film 3D dureri de cap? poate va intrebati. Pai, aparent, fortandu-ti ochii sa vada simultan, amandoi, aceeasi imagine.
Ochii nostri nu fac asta in mod obisnuit, fiecare vede cate o imagine, pe care apoi creierul o interpreteaza ca fiind doar una singura. De-aia si vedem imagini diferite cand inchidem alternativ ochii.
Asadar, daca vreodata mai vad Titanic (si-s sigura ca o sa-l mai vad – drama junkie), garantat n-o sa mai fie 3D.
Sursa imagine: IMDB
