V-am povestit aici cum am născut la Elias. Ca să nu mă întind şi să fac un material cât 3 zile de post, l-am fragmentat puţin, ca să aibă şi ceva mai multă structură.
Vă spuneam aşadar că am plâns ca o fraieră după ce mi-am văzut copilul şi aşteptam cuminte să mă coasă şi să ajung cât mai repede la terapie intensivă şi apoi în salon. Un amănunt de pe acest traseu mi-a compromis, zic eu, următoarele zile petrecute în spital şi primele câteva de acasă.
Nici n-am simtit ca am nascut. Eram prea ocupata cu durerile de cap
La transferarea mea de pe masa de operaţie pe targă, cadrele medicale m-au ridicat forţat în fund, eu nesimţindu-mi partea de jos a corpului. Acum, că o fi fost asta, că o fi fost faptul că m-a înţepat anestezista de 3 ori în coloană, nu ştiu, cert este că pentru 5 zile am avut cele mai cumplite dureri de cap pe care le-am simţit vreodată, care nu cedau la niciun fel de analgezic.
Saculetul de nisip pus pe burta, ca o nicovala fierbinte
Odată ajunsă la terapie intensivă, mă aşteptam să dureze multe ore până ce durerile rezultate în urma operaţiei aveau să apară. Ei aş! O oră sau două mai târziu strângeam de cadrul patului şi dădeam uşor cu pumnul în perete, pentru că nu mai puteam suporta senzaţia de arsură pe care săculeţul cu nisip pus pe burta proaspăt operată o dădea.
Iar moaşa, de altfel extrem de drăguţă şi empatică, mi-a explicat că mi se bagă oxitocină în perfuzie pentru contractarea uterului şi că săculeţul cu nisip este un rău necesar.
Am înghiţit aşadar în sec şi am aşteptat să treaca timpul, gândindu-mă că vine dimineaţa şi urmează să-mi văd copilul ca lumea, poate şi să o alăptez.
Am auzit de multe femei cărora primii paşi le sunt un coşmar. Cumva, gândul că mergeam să o văd pe Iris, m-a întărit suficient de mult încât să mă trezesc cu o oră înainte de programul de alaptare (căci da, e la program la Elias), să mă spăl, pieptăn si aranjez suficient cât să arăt a fiinţă umană şi să pornesc încet spre neonatologie.
“V-aţi spălat sânii?” aud strigat tare, imediat ce intru la neonatologie. Spre ruşinea mea, fix asta nu făcusem. Au fost însă de acord asistentele de acolo să mă lase să ţin fata în braţe, doar cât să ne cunoaştem.
Era atât de ciudat să primesc minunea asta mică în braţe, deoarece deşi părea atât de mare (s-a născut la aproape 4 kg), era de fapt atât de fragilă.
Am continuat să mă duc la alăptat la program, însă în ziua aia a început să mă incomodeze o durere de umăr, la început surdă.
Pe măsură ce noaptea a coborât însă, durerea s-a intensificat şi am ajuns să nu pot dormi, nu din pricina durerilor de burtă, cât din cauza acestei dureri insuportabilă de umăr. Abia când a venit dimineaţa şi am încercat să cobor din pat am realizat că durerea migrase şi devenise o veritabilă durere de cap monstru.
În prima zi am dat cu cafea
Am rugat întâi moaşa să-mi dea ceva pentru durerea de cap. Mi-a dat fix ce putea: o perfuzie cu paracetamol, care nici măcar nu a mângâiat durerea. Singurul lucru care ajuta era să mă întind la loc. Însă cum eu voiam să merg la alăptat…
Între timp m-am apucat să citesc despre, aşa că mi-am rugat soţul să vină cu cea mai tare cafea posibilă. Abia la vreo două ore după cafea, durerea a început uşor să cedeze, iar eu eram în culmea fericirii.
Fericirea a fost însă prematură: a doua zi dimineaţa am luat-o de la capăt, însă de data asta durerii îi mai crescuseră ceva dinţi.
Am ţinut-o aşa timp de 5 zile în total, am alăptat ţinându-mă, numai eu ştiu cum, cu o mână de ceafă şi am mers acasă cu gândul îngrozitor că durerile acelea aveau să nu se mai termine. Depindeam în mod constant de poziţia întins şi doar aşa puteam să fiu cât de cât raţională. Ajunsesem chiar să-i spun soţului, metaforic evident, că mă simt ca şi cum aş fi făcut un pact cu Diavolul, în sensul în care am primit un dar minunat, dar plătesc pentru el cu vârf şi îndesat.
Singurul leac disponibil (nu, n-a functionat): Cafea cu coniac
Medicul cu care am născut n-a avut un leac pentru dureri, aşa cum nimeni nu părea să aibă de altfel, singurul leac recomandat fiind cel despre care se pot găsi informaţii şi online: cafea cu coniac.
Să fi fost ăsta remediul, să fi fost pur şi simplu timpul petrecut la orizontala, cert este că dupa vreo 5 zile m-am trezit şi nu mai aveam nicio durere de cap. Brusc.
De la ce apar dureri de cap după cezariană
După cum se ştie, mai nou, pentru cezariană, e folosita rahianestezia. Aceasta are (în general) efecte adverse considerabil mai puţine, este compatibilă cu sarcina/alăptarea şi nu ar trebui să dea probleme. Se întâmplă însă ca, uneori, la locul injectiei în coloană să apară o pierdere de lichid cefalorahidian, fapt care duce la o scădere a presiunii acestui lichid.
Până când corpul reuşeşte să refacă locul prin care lichidul s-a pierdut, precum şi lichidul pierdut, pacinetul poate suferi dureri severe de cap, mai puţin în momentele în care stă în poziţie orizontală, poziţie ce diminuează tensiunea mică. În mod firesc, tratamentul în acest caz este un plasture epidural cu sânge, o procedură efectuată tot de către anestezist, prin care se ia sânge de la pacient şi se închide fisura apărută în urma epiduralei. Mie însă nu mi-a fost sugerat acest tratament, pe care aş fi fost dispusă să îl încerc, mai ales dacă durerile se extindeau pe mai multe zile.
