Nu am mai scris de mult. Pe de o parte pentru că ea îmi ocupă mai mult timp decât mi-aș fi închipuit posibil, pe de altă parte pentru că muncă, proiecte, casă, încerc să fiu Samantha.
A trecut însă suficient timp încât să îmi dau seama că indiferent de cât de multe jucării i-aș lua lui Iris, un lucru nu se va schimba: cele mai bune jucării rămân obiectele care nu sunt jucării.
Cele mai bune jucarii sunt obiecte ascutite, grele si cat mai periculoase
Să explic: am luat plușuri de toate felurile și culorile. Nu i-a plăcut nimic, le ridică, se uită la ele neimpresionată, apoi își caută altă distracție.
Bineînțeles că am încercat și jucăriile interactiv, faimosul Elefant Cucubau, pe care am dat 180 lei.
Speram cu toată ființa mea ca partea interactivă a jucăriei să îi ofere o mică distracție, suficientă să pot și eu să întind o rufă, să spăl un vas, să merg la baie. Aiurea, scumpul elefant se joacă singur, iar fii-mea tot pe chirăială.
A primit un câine de la Fisher Price, din ăla care știe să vorbească și să spună o groaza de tâmpenii. Îi place la fel de mult ca elefantul.
Zdrăngănele și toate jucăriile zornăitoare corespunzătoare vârstei o plictisesc de moarte și le aruncă la scurt timp după ce i le dai în mână.
I-am luat dracii d-alea de lemn, tip Montessori. Firește că-i mică pentru ele, dar speram măcar să o țină puțin preocupată. Aiurea! Le ia și aruncă cu ele după noi.
LEGO este singurul care a reușit până acum să-i capteze mai mult de 5 minute atenția. Bineînțeles, nu îi place să construiască, îi place doar să distrugă orice construim noi, dar tot e ceva.
Cu ce se joaca fii-mea, in loc de jucarii
Care sunt cele mai bune jucarii, dar care sa nu fie jucarii, pentru un bebelus? – poate vă întrebați. Păi chiar orice, dar cu cat mai periculos sau mai casant, cu atat mai bine.
Nicio zornăitoare nu egaleaza cartonul de la hârtia igienică sau de la cea de bucătărie (ăsta din urmă e chiar mai bun, că-i mai lung). Când nu o pândesc ca pe butelie 5 minute, Iris preferă prizele, paharele și adoră niște organizatoare pe care le ținem sub masă, cu fel și fel de daravele.
Cand suntem la bucătărie, pentru că i-a făcut taică-su learning tower, spatulele mele de silicon sunt cea mai tare jucărie.
Eu spăl vasele la chiuvetă, iar ea îmi stă alături și mestecă încântată spatula.
Când mergem în vizită la maică-mea, cele mai tari jucării devin brusc sticle de apă, cu sau fără apă.
Și stau și mă întreb, oare așa-s toți, sau e a mea atipică? Are cel puțin 3 verișori care se joacă liniștiți cu jucării reale, fără să-i intereseze foarte tare alte lucruri. Poate când o mai crește? Momentan însă, cea mai tare jucarie rămâne sânul, de la care se servește în cele mai dubioase poziții.
Imagine: de Ulrike Mai de la Pixabay