Va zic din start ca reteta asta de negresa e cu poveste, ca mai toate de pe-aici, deci daca vreti sa scroll-ati, nu va incurc si nici nu va condamn, in definitiv daca ati intrat cautand o simpla reteta de negresa, ma indoiesc ca aveti timp de povesti. Daca insa aveti si 2 minute inainte de a va sumeca manecile, zic ca merita macar o lectura pe diagonala.
Reteta de negresa a bunicii copiilor mei
Reteta asta de negresa, pe langa faptul ca e de-a dreptul dementiala, e genul ala de prajitura comunista, simpla, d-aia transmisa pe caiet din generatie in generatie, genul care fiecarei gospodine ii iese la fel de buna, insa putin diferita dintr-o casa intr-alta. Reteta asta de negresa o am de la cineva pe care nici n-am apucat sa cunosc.
O am ramasa de la mama lui.
Si nu degeaba mi-a venit s-o scriu azi, cand si-ar fi serbat onomastica. Da, pe soacra-mea o chema Ioana si, din ce mi-a fost povestit, gatea de pocneau nasturii la camasa, ramaneai fara gauri la curea si tot ai mai fi vrut un pic.
Nu-i deloc de mirare, deci, ca si reteta de negresa e exact ce trebuie, genul ala de negresa pufoasa, dar si lipicioasa. Si lipicioasa pentru ca ai pastrat glazura, da? Nu pentru ca ai lasat aluatul necopt complet (cum se cam practica prin State).
Dar am deviat. Ziceam de soacra-mea. Fix azi mi-am adus aminte de reteta de negresa, gandind ca intr-un univers paralel, intr-o alta lume care n-a existat niciodata, el ar fi sunat-o azi sa-i spuna “La multi ani”. Pun pariu ca am fi si mers pe-acolo. Iar daca povestile despre ea ii fac dreptate, negresa asta ar fi fost pe o masa mare, alaturi de multe alte buntatati, intr-o tentativa generala de a ne ingrasa pe toti.
Si sunt sigura ca am fi fost cu totii acolo, cu copii, catei, purcei. 3 copii, 3 nurori si 4 nepoti, toti in jurul mesei, stransi pentru a o sarbatori asa cum suspectez ca ar fi meritat.
Insa toate astea n-au fost sa fie, ea nu e azi aici, n-am apucat sa o cunosc vreodata, nici copiii n-au apucat sa o cunoasca. A ramas insa reteta asta de negresa, printre putine alte lucruri, care lui i-o evoca pe ea, iar pe mine ma face sa ma intreb cum ar fi fost daca ar fi fost altfel.
Acum, reteta de negresa e cam asa:
Ingrediente negresa simpla, comunista
- 1 pachet si jumatate unt (sau margarina) – deci 300 g
- 150 ml lapte/apa
- 3 cesti mici de zahar
- 4-5 linguri cacao
- 6 oua
- 1 cana si jumatate de faina (cana de ceai)
- 1 praf copt (asa scrie-n reteta, eu am pus 1/2 pliculet)
- mirodenii (vanilie, coaja portocala, aroma cafea – posibilitati nelimitate)
- nuca cocos/ciocolata rasa – decor
Prepararea negresei:
1. Topesti untul complet, musai la foc mic, ca altfel se arde o parte, pana se topeste in intregime. Adaugi laptele, zaharul si cacaua si le fierbi cateva minute.
2. Opresti deoparte vreo 10 linguri pentru glazura. Lasi restul de compozitie sa se racoreasca putin (ca sa nu-ti iasa omleta in ciocolata) si adaugi apoi galbenusurile (amestecand rapid), mirodeniile, faina si albusurile batute spuma separat, pana se tin de tel.
3. Torni compozitia de negresa intr-o tava tapetata cu ulei si faina (cel putin eu asa am facut) si o dai la cuptor 30-35 minute la 170 grade, sau pana cand trece testul scobitorii.
4. Imediat ce scoti negresa din cuptor, arunci pe ea glazura pastrata, o presari cu ce vrei tu, daca vrei tu, si o lasi sa se raceasca.
Sper sa va placa la fel de mult pe cat ii place lui. Eu, cel putin, nu am mancat negresa mai buna ca asta.
