Mă dau jos din mașina și trag adânc aer în piept. Combinația aia unică de miros de bălegar statut și iarbă udă, ambele împletite cu fum de esență tare mă lovește din plin și mă duce unde mi-e cel mai drag, înapoi în timp, în copilărie.
Îmi aduc aminte ziua de parcă a fost ieri, deși au trecut aproape 6 ani de atunci. E ziua in care am vizitat casa pe care o numim acum “acasă”. Cândva, aici era aer curat.
Nu demult, aerul curat te lovea în piept când coborai din mașină
A fost printre principalele criterii care au contat atunci când am ales unde aveam să locuim. De oraș, aglomerație, poluare (a aerului, dar și fonică) ne săturasem până peste cap și căutam liniștea. Și am găsit-o. Timp de vreo 2 ani, lucrurile au rămas la fel.
Când veneai din București aici, deși nu sunt decât 30 de kilometri distanță (și ăia rutieri, în linie dreaptă sunt vreo 15-20), te izbea aerul curat când coborai din mașină. De fiecare dată era unul dintre lucrurile pe care le iubeam când ne întorceam acasă de la muncă.
Pe atunci, majoritatea caselor din sat erau bătrânești dar cu acele detalii făcute cu foarte mult bun gust, care dădea personalitate fiecarei case, deși toate erau în același stil.
Acum? În fața sau în spatele fiecărei case de pe vremuri, în care mai trăiește cineva activ, a răsărit ditamai viloaia, într-o majoritate copleșitoare având forma unui cub.
Știți cum desenează un copil o casă, dacă-i dai să o facă? Cubul ăla cu acoperiș în două ape, 2 ferestre și o ușă? Ei, așa sunt mai toate. Ce zic, așa e și a noastră, din păcate.
Mirosul de țară a devenit miros de diesel
An după an, fără să ne dăm seama, mirosul ăla de țară a fost înlocuit. Acum, când vin de la București acasă nu mai simt diferența.
Stând mult mai mult acasă decât o faceam în trecut, pot însă să observ și alte schimbări. Sunt momente când ai impresia că drumul principal, adică șoseaua care taie satul, e pur și simplu un bulevard.
Și de-ar fi doar poluarea aerului, însă tiruri după tiruri, după betoniere, toate încărcate și grele, toate fiind mânate cu minim 50 km/h crează un vacarm teribil.
Aer curat? Noaptea, dimineata devreme si duminica
Momentele în care se aude trenul de la 6 kilometri depărtare sau când poți auzi cu claritate cum cântă mierla mai sunt doar noaptea și dimineața foarte devreme. Tot atunci se mai simte și aerul curat exact cum era în urmă cu șase ani. Duminica parcă se apropie de liniștea și aerul de atunci.
Indată ce se crapă de ziuă, în lunile de iarnă cu mult înainte chiar, mirosul ăla de grajd, iarba udă și de curat e dat la o parte de mirosul de motorină arsă de la mașini și de ulei ars, pe care oamenii îl bagă în tractoare.
Știu și motivul pentru care satul pare transformat în bulevard: nu doar capitala s-a aglomerat. Din pricina sufocării maxime a orașului, oamenii au migrat către periferie, mai departe și mai departe, așa cum am făcut-o și noi, la o adică. Și foarte mulți ocolesc centura pe un drum să-i zicem paralel, ceea ce transformă drumul județean ce ne trece prin fața porții în rută ocolitoare a centurii.
Trag speranțe că odată cu construcția autostrazii A0 să recăpătăm măcar o parte din aerul curat care ne-a convins să ne mutăm aici.
Dat fiind că tendința e de expansiune, îmi dau seama că e doar o chestiune de timp până ce va fi nevoie să petreci încă 30 minute în mașină ca să poți simți din nou aerul curat pe care-l căutam cu atâta jind.
