Imi place sa cred despre mine ca nu sunt un om exagerat. Adicatelea, desi eu fac unele excese alimentare, cu fii-mea incerc sa fiu ponderata si sa nu-i dezvolt probleme cu mancarea, asa cum le am eu.
Nu sunt genul de parinte care sa-si hraneasca copilul doar cu quinoa, seminte de in, carne din pui hraniti individual cu lingurita sau genul care sa-i bage in meniu macar un avocado pe saptamana. Am incercat, copilului nu-i place avocado (nici ma-sii!), am renuntat.
Recunosc ca ii pun sare in mancare, ca incerc sa gatesc o singura data pentru toti 3, ca sa nu dorm in bucatarie, ca uneori o mai iau pe scurtaturi cu cate o reteta de paste sau ceva cu care stiu ca merg la sigur, dar care nu-i tocmai cea mai sanatoasa alegere.
Bai, dar sunt cate unii adulti in jurul nostru, care pur si simplu m-au socat cu modul in care vad ei hranirea copilului, mai ales a unui copil de pana in 2 ani. In principiu, ei vad lucrurile simplu si chiar am auzit acest sfat rostit cuvant cu cuvant: “copilului mic sa-i dai de toate, sa se invete cu toate gusturile”. Unii o iau literalmente.
Iris a primit prima ei bomboana la 7 luni
Abia acum incep sa inteleg unii parinti, pe care candva obisnuiam sa-i consider niste figuranti. Si ce sa vezi? Am ajuns si eu fix la fel, dupa cateva experiente cu oameni binevoitori.
Fii-mea a primit prima bomboana din viata ei la 7 luni. Pe bune, cand am mers sa votam la ultimele prezidentiale, am hotarat sa o facem in sat. Ei, cat am stat in cabina de vot, doamnele din comisii au reusit sa-i dea o bomboana de pom. Noroc ca la 7 luni copiii sunt tare usor de distras si a uitat repede de bomboana. Dar ce ne-om face mai incolo, ma intreb?
Cadourile de pana acum: Un cubulet de ciocolata, gogosi, chiftelute, prajituri si chiar si o ciocolata intreaga
Acum Iris are un an si doua luni aproape, si deja a primit in nenumarate ocazii prajiturele ambalate, o oferta de ciocolata, una de ciubuc (baston d-ala de pom), si alte cateva asemanatoare. Ah, nu mai spun ca vecina din spate ii ofera periodic gogosi (bineinteles prajite si cu o tona de zahar), prajituri cu creme facute 95% din margarina si chiftelute bine sfarogite in ulei.
Ba chiar mi s-a intamplat ca, la casa la supermarket fiind, o doamna sa se intoarca din drum special ca sa-i dea o ciocolata. Asa, fara motiv, fara explicatie. Asta a fost poate cea mai bizara intamplare de genul. Nu mai zic ca nu ne dadea noua ciocolata, ca noi sa-i dam ei, i-o oferea direct copilului, ca sa aiba de ce oracai si sa ne stie tot supermarketul.
“Haide, ca si voi ati mancat si n-ati murit”
De fiecare data refuz politicos si explic cat mai rar pot eu vorbi cu putinta ca Iris nu are voie zahar pana la varsta de 2 ani. Mai dam si noi rateuri, cum a fost tortul asta aproape fara zahar, dar incercam sa pastram zaharul la un nivel minim.
Ori, gogosi umplute cu crema de margarina, chiftelute prajite si bastonase de zahar chiar n-as vrea sa fiu nevoita sa-i dau prea curand. Cum sunt privita? Probabil ca o fitoasa. Am primit chiar replica “haide, ca si voi ati mancat si n-ati murit”. Mnu, n-am murit, dar ne cam rostogolim si avem niste obiceiuri alimentare tare proaste. De altfel, si vecinii si cunoscutii binevoitori se cam dau de-a dura si ei, iar asta nu degeaba.
Mi-e groaza de momentul in care va fi ceva mai mare si va primi toate draciile posibile, din toate sursele. Atunci nu o voi mai putea distrage la fel de usor cat sa dispara ciocolata, sa fie ascunse chiftelele si ce alte tentatii “sanatoase” or mai fi.
Cum spuneam, acum mai mult ca oricand ii inteleg pe parintii deranjati de gesturi de genul asta. Candva ii credeam niste infumurati ofensati de orice, dar cand chiar trebuie sa fii tu ala de-i scoate ciocolata copilului din mana, pentru ca ciocolata si pentru ca varsta de un an, parca incepi sa vezi altfel lucrurile.
Imagine de Rudy and Peter Skitterians de la Pixabay
