Pe măsură ce zilele treceau, iar numărul săptămânilor de sarcină tot creştea, jur că mă apucase puţin groaza legat de naştere. Am petrecut probabil ore citind cum decurge o nastere la Spitalul Elias, care sunt moaşele pe care vrei să le prinzi pe tură, cum decurg lucrurile şi, mai ales, când e nevoie să mergi la spital.
Accentuez ultima parte deoarece îmi era groază că aveam să nu îmi dau seama cum se simt contracţiile, aveam să rămân prea mult acasă şi să ajung să nasc cine ştie pe unde mă prindea, pe drum.
În realitate, bineînţeles, lucrurile nu au stat deloc cum mă îngrozeam eu că aveau să fie. Cu bagajul de maternitate pregătit înca din luna a şasea de sarcină (I know, right? – Paranoia), aşteptam şi aşteptam ca ceva să se întâmple. Mă duceam tot mai des la control, ajunsesem să mă duc la săptămână, deoarece aveam risc mare de HELLP, însă puştoaica nu voia să apară, neam.
“Te băgăm la cezariană că după deja depăşeşte copilul 4 kg”
În final, văzând medicul că intram deja în săptămâna 41 de sarcină şi că probabil nu prea mă mai vedeam de burtă, mi-a spus să ne vedem miercuri la spital, la o monitorizare. Eu deja îmi frecam palmele: “gata, asta e! Sigur nasc!”. Cine pleca dezamăgită miercuri de la spital? Je.
M-am întors acasă şi am aşteptat revenirea la spital, programată abia duminică. De data asta medicul spusese clar: “vii duminică şi vedem dacă ai contracţii. Dacă nu şi nu, te băgăm la cezariană că după deja depăşeşte copilul 4 kg.”
Cand s-a rupt apa, am dezinfectat pe jos si m-am dus sa ma culc
Duminică dimineaţă, în prima zi de Paşte, când tot omul se odihnea după atâta ouă, miel şi cozonac, eu eram la spital, la ora 10.
Însă ziua o începusem mult mai devreme. Să tot fi fost vreo 5 dimineaţa când, la a n-şpea trezire nocturnă, că deja nu se mai putea califica a fi somn ce făceam eu noaptea, am intrat în baie cu gândul să eliberez presiunea. Numai că… Am simţit cum nu puteam controla tona de apă pe care o eliminam, fix pe podea.
Am gândit că asta e, s-a rupt apa, urmează să înceapă contracţiile, drept pentru care m-am apucat, am dat cu mopul şi am igienizat la loc baia, m-am schimbat în haine curate şi m-am dus să mă culc.
Revenind, ora 10, prima zi de Paşte, eu, el şi vreo 2 câini pe stradă ce mai eram la ora aia activi. În spital am intrat din nou la monitorizare, iar de aici m-a luat un val rapid, asupra căruia nu mai aveam niciun control.
“Doi puiuti de contractii”
De la monitorizare, unde s-a descoperit că aveam “doi puiuţi de contracţii” am intrat la ecografie, unde medicul a văzut că Iris avea peste 4 kg, mi s-a făcut controlul şi s-a stabilit: “naşte prin cezariană“.
De la control am intrat într-o altă încăpere, unde urma să vină anestezista să-mi facă instructajul, mi s-a pus rapid branulă şi parcă pe nesimţite am ajuns în sala de operaţie unde mi se părea a fi o desfăşurare masivă de forţe: vreo 10 persoane erau prezente şi se agitau în toate direcţiile.
În pielea goală şi acoperită cu un halat de hârtie, mi se tot spunea să mă aplec în faţă. Ori cu o burtă cât globul pământesc, treaba asta e tare uşoară!
3 intepaturi ca sa imi faca rahianestezia
A urmat înţepătura în coloană, care în sine nu este atât de dureroasă, dar cotrobăiala din zona respectivă mă făcea cumva să mişc involuntar. Bineînţeles, medicul anestezist îmi tot spunea să nu mai mişc. Eh, cum să-i explic eu că de fapt ea mă mişca?
După a treia înţepătură a venit şi multaşteptata senzaţie că mi-a dispărut jumătate de corp. M-am gândit că va fi nasoală senzaţia. Nu e!
De aici şi până în momentul în care au pus-o pe Iris lângă faţa mea să o pupăcesc au mai trecut vreo 15 minute, iar restul de minute petrecute în operaţie (încă vreo 20) le-am petrecut plângând ca o fraieră. Aveam să-mi văd fata cca 18 ore mai târziu, după o aşteptare cumplită.
Ce a urmat dupa a fost mai nasol decat operatia in sine.
Nastere la Elias: 4 zile de spitalizare
In total, in spital am stat 4 zile, timp in care am avut parte de un tratament sa-i zicem “dupa asteptari”, in raport cu spitalele publice din Romania. Adica ma asteptam sa fie fix asa sau mult mai nasol.
Am stat intr-un salon cu inca o mama care, spre norocul meu, sforaia de parca taia lemne. De fel, nu-s deranjata de orice sunet marunt, mai ales daca sunt obosita rau, dar fata asta sforaia, fratilor, de tresaream in somn.
Dus nu am facut, pentru ca mi se parea insalubru si (poate?) dezafectat. Scurgerea era plina de o mazga combinata cu par uman, deci nici nu m-am apropiat de cabina dusului.
Igiena zilnica a fost facuta prin metoda dusului portorican: Spalat local in chiuveta, hartie igienica umeda cat cuprinde, dinti si maini.
Dupa o nastere la Elias, copilul nu sta cu tine in salon, ci pe sectia de neonatologie, lucru cu doua taisuri. Pe de-o parte mi-ar fi fost aproape imposibil ca, in timp ce aveam dureri cumplite de cap sa am grija si de Iris.
Pe de alta parte, pe Felix l-am avut langa mine permanent la 12 ore de la nastere si recuperarea dupa nasterea lui a fost mai rapida. Ce-i drept, pe el nu am reusit sa-l hranesc la san.
Mancarea in maternitate la Elias, o bataie de joc
Mancarea din spital mi s-a parut o gluma proasta: in primele 24 de ore nu ne-au dat decat ceai. Ceea ce, pentru o femeie care oricum nu mancase cu vreo 12 ore inainte de operatie, se simte nemaipomenit.
Nu va inchipuiti ca as fi mancat o jumatate de porc, sau ceva. Dar efectiv ma simteam stoarsa de energie, iar “meniul” nu cred ca a ajutat deloc.
A doua zi ne-au adus “supa clara de legume”, o chestie cu mai putin gust decat ceaiul de mai sus. La cina am primit o lingura de branza de vaci, un triunghi de branza topita si o felie de branza slab sarata. Aproape ca le-am tras pe nas de ce foame ne era, si mie si colegei de salon.
Per total, nu pot spune ca a fost cumplit, majoritatea moaselor erau super ok si te ajutau la nevoie. Pe medic, insa abia de l-am mai vazut la fata dupa operatie.
De control ulterior nici nu s-a pus problema, de 2 ori am asteptat pe holurile spitalului cate o ora, doar ca sa mi se spuna ca “a intrat in alta operatie”. Asadar, mi-am scos firele la dispensarul din sat si jur ca n-am avut probleme din cauza asta.
Update: Prin comparatie cu Filantropia, nasterea la Elias a fost ca un vis urat. Clar daca m-as putea intoarce in timp, as alege Filantropia pentru ambele nasteri.
| Imagine de Boris Trost de la Pixabay |
